La momentul publicării acestui articol, aurul este cotat la 1900 dolari uncia troy, sau 270 lei gramul.
Previziunea băncii JP Morgan pentru prețul aurului la finalul anului 2022 este de 1520 dolari/uncia troy. Conform JP Morgan, „prețul aurului este setat să scadă în cursul anului, până la o medie de 1520 dolari/uncie în ultimul trimestru (Q4)”:
Oare ce vrea să transmită banca JP Morgan, prin faptul că prețul aurului „este setat să scadă”? Cine „îl setează”? Modul în care JP Morgan exprimă această previziune nu este tocmai potrivit, mai ales având în vedere că foarte de curând, această bancă a plătit 920 de milioane de dolari cauțiune pentru a închide o anchetă de manipulare a pieței metalelor prețioase și a titlurilor de stat!
În Europa, banca olandeză ABN AMRO este considerată o referință în analiză și previziuni asupra mărfurilor în general, și metalelor prețioase în particular. Iată ce scrie ABN AMRO despre viitorul cotației aurului: „noi previzionăm la finalul lui 2022 un preț de 1500 dolari uncia, iar la finalul lui 2023, 1300 dolari uncia”.
Spre deosebire de JP Morgan a cărei previziune este directivă, nejustificată, ABN AMRO susține propria previziune cu 4 argumente fie false, fie naive, fie pur speculative:
Argument 1
„În primul rând, politica monetară se va înăspri în continuare la nivel global. Unele bănci centrale au început deja, cum ar fi în Norvegia, Noua Zeelandă, Brazilia și Coreea de Sud. Ne așteptăm ca FED [n. a. banca centrală americană] să urmeze, de la mijlocul anului 2022. Banca Angliei ar putea începe săptămâna aceasta (sau dacă nu, în februarie) și este probabil ca Banca Canadei să ridice rata de politică monetară înaintea FED. BCE (n.a. banca centrală europeană), Banca Japoniei, Banca de Rezerve a Australiei, Banca Națională a Suediei și Banca Națională a Elveției vor crește dobânda probabil mai târziu în comparație cu celelalte bănci centrale, dar direcția este spre înăsprire și nu relaxare. O politică monetară mai strictă este în general negativă pentru prețul aurului, deoarece randamentele obligațiunilor de stat au tendința de a crește.”
În primul rând, dacă autoarea acestei analize consideră că băncile centrale pot lăsa dobânzile să crească pe piața liberă fără să rezulte insolvențe pe scară largă ale companiilor și chiar ale guvernelor, și fără a determina un crash bursier, înseamnă că este incompetentă în funcția sa.
Creșterea dobânzilor și restructurarea economiei și a finanțelor statelor printr-o recesiune tranzitorie este absolut necesară pentru o economie sănătoasă pe termen lung, dar chiar și în cazul unei contracții a creditului și deci a masei monetare, prețul aurului – nu neapărat nominal, ci relativ la prețul altor active financiare, bunuri de capital și proprietăți imobiliare – crește.
Mergând mai departe, autoarea acestei analize trebuie să știe că în ultimii 14 ani, băncile centrale și-au întors politicile monetare cu 180 de grade, recurgând la diminuarea dobânzilor și injecții monetare de fiecare dată când piețele bursiere au dat semne de recesiune. De ce consideră autoarea că de data aceasta va fi altfel? Oare autoarea consideră că creșterea accelerată a prețurilor determinată de devaluarea dolarului va reține băncile centrale de la politici monetare „lejere”?
Nu în ultimul rând, argumentul autoarei referitor la prețul aurului este fals. De la finalul lui 2015 până la finalul lui 2019, dobânda băncii centrale americane a crescut de la 0,12 la 1,55 procente, trecând printr-un maxim de 2,41% în vara lui 2019. În aceeași perioadă, cotația aurului a crescut de la 1080 la 1480 dolari uncia, cu un maxim de 1526 dolari uncia în vara lui 2019. Politica monetară mai strictă nu a fost negativă pentru prețul aurului.
Argument 2
„În al doilea rând, ne așteptăm ca randamentele reale ale titlurilor pe 2 ani din SUA să crească. Există două dinamici în joc aici. În primul rând, ne așteptăm ca randamentul titlului de trezorerie american pe 2 ani să crească puțin mai mult decât se așteaptă acum piețele. Mai mult, credem că inflația prețurilor se va atenua. Acest lucru va avea ca rezultat randamente mai mari la titlurile pe 2 ani în SUA, ceea ce va cântări negativ în prețul aurului.”
Singurul scenariu în care prețurile nu vor crește accelerat în anul 2022 este acela în care băncile centrale și comerciale se vor opri din a crește masa monetară prin expansiunea creditului, permițând contracția monetară, o recesiune pe piețele financiare și o restructurare masivă a industriei. Dacă autoarea analizei consideră un astfel de scenariu plauzibil, atunci la limită afirmația ei are sens.
În momente de panică a piețelor financiare, prețul aurului poate crește semnificativ independent de dobânzile reale la titluri, deoarece creșterea dobânzilor titlurilor de stat conduce la incapacitatea de plată a statelor având în vedere imensele datorii publice. Dacă statele ar decide să „își monetizeze” datoriile, acest fapt ar anula ipoteza atenuării creșterii prețurilor pe care o afirmă autoarea analizei.
Mai mult, nu poate fi observată nici o corelație inversă pe termen mediu între cursul aurului și randamentele titlurilor de stat ajustate cu „inflația” (TIPS, Treasury Inflation-Protected Securities). Exemplificăm cu randamentul ajustat al titlurilor pe 5 ani, deoarece pe site-ul FED nu găsim decât titlurile pe 5, 10 și 30 de ani (cele de 2 ani lipsesc). Perioada aleasă este cea în care cursul aurului a crescut de la 1080 la 1480 dolari uncia, cu un maxim de 1526 dolari uncia în vara lui 2019:
Argument 3
„În al treilea rând, ne așteptăm ca dolarul american să crească în continuare, în special față de valutele în care băncile centrale încep procesul de înăsprire [n.a. creșterea dobânzilor] mai târziu. Un dolar american mai puternic este în general negativ pentru prețul aurului.”
Pentru a demonta această afirmație, prezentăm un grafic ce prezintă indexul dolar în perioada analizată. Iată că indexul dolar crește de la finalul lui 2015 până în 2019, corelat pozitiv (nu negativ cum spune ABN AMRO), cu prețul aurului. Afirmația autoarei analizei este falsă.
Argument 4
„Nu în ultimul rând, un alt punct de vulnerabilitate pentru aur este acela că comunitatea de investitori este poziționată încă substanțial long în aur [n.a. deține prea mult aur], cu riscul ca o diminuare a acestor poziții să cântărească asupra prețului. În prezent, totalul pozițiilor ETF este cu aproximativ 19% mai mare decât la începutul anului 2020, în ciuda scăderii pozițiilor ETF de la 110 milioane uncii troy la 98 milioane uncii troy. Totuși, pozițiile net long în futures sunt mai puțin excesive.”
Analista ABN AMRO argumentează în final că investitorii instituționali dețin în prezent prea mult aur. În realitate, în prezent, mai puțin de 1% din totalul activelor investitorilor instituționali reprezintă aur. Mai mult, nu știm cât din acest aur există cu adevărat, respectiv cât reprezintă titluri de aur fără acoperire în metal. O revenire la un procent de active în aur între 3 și 5%, mai adecvat perioadelor de stagflație, ar avea un efect considerabil de creștere a prețului aurului.
Să avem în vedere și faptul că în regim de inflație reflectată în prețul tuturor mărfurilor și activelor financiare, simpla menținere a procentului de aur din totalul activelor investitorilor instituționali este suficientă pentru ca prețul aurului să crească în linie cu toate prețurile.
Din perspectiva tuturor aspectelor mai sus analizate, previziunile JP Morgan și ABN AMRO asupra prețului aurului sunt nefondate. Analiza ABN AMRO nu face decât să propage niște afirmații fără sens care circulă în mass-media financiară de ceva vreme, inducând în eroare investitorii care se încred în statutul de „specialiști financiari” al departamentelor de propagandă ale băncilor.
Goldman Sachs este un „dizident” pe scena bancară, mizând pe o creștere a prețului aurului la 2150 dolari uncia în 2022, cu posibilitatea de a se stabili chiar la 2500 dolari uncia dacă creșterea prețurilor „se așează” la o medie anuală de 4%.
Fără a avea o confirmare „oficială”, circulă informația că Goldman Sachs a închis toate conturile nealocate de aur și se retrage din această activitate, pentru a fi conformă cu noul regulament bancar Basel III NSFR despre care am scris în acest articol. Dacă această informație este adevărată, și Goldman Sachs s-a retras din schema de operare a unor derivate sub formă de credite în aur fictiv, rezultă ca activitatea băncii în ceea ce privește aurul va consta cu precădere în atragerea de investiții în propriul ETF (sau alte ETF-uri pe care le intermediază), respectiv în executarea de comenzi pentru clienți pe piața de futures, cel mai probabil cu scopul de a transforma contractele în aur fizic în propriul ETF (prin mecanismul EFP – Exchange For Physical). Astfel, interesul Goldman Sachs este să atragă cât mai multe economii în propriul ETF de aur, și să intermedieze cât mai multe achiziții. Nu este de mirare că această bancă face acum propagandă aurului prin previziuni de creștere a prețului.
Atitudinea Gold’n’Roll în ceea ce privește previzionarea prețului aurului este mult mai rezervată. În primul rând, valoarea banilor este subiectivă și nu putem ști în ce măsură prețurile, în general, vor aluneca pe o spirală hiperinflaționistă alimentată de emoțiile oamenilor. La polul opus, o recesiune cu contracție a creditului și a masei monetare poate conduce prețul aurului în cu totul altă direcție decât anticipăm. Nu în ultimul rând, ceea ce ne interesează nu este prețul nominal al aurului, ci prețul său relativ la bunurile de consum, bunurile de capital și alte active financiare.
Un lucru este sigur: aurul este un metal fungibil deosebit de rar, de durabil, de frumos, și de util în multe aplicații industriale. Are o tradiție monetară de mii de ani, adânc înrădăcinată în cultura umană. Spre deosebire de alte active financiare, inclusiv (și mai ales) depozitele bancare, aurul nu reprezintă datoria nimănui. Avem suficiente motive să considerăm că aurul va naviga cu bine și în anul 2022.
RO 
EN 