În anul 2016, Canada a vândut toate rezervele sale de aur. În prezent Canada face parte alături de Angola, Belize și Tonga, din categoria celor 88 de țări care nu dețin rezerve de aur.
Este vorba de o țară care în 1965 deținea 1023 tone de aur iar în 1985 înca mai avea 500 de tone. Acesta a fost vandut în cea mai mare parte intre 1992 si 2002.
În categoria inconștiență națională intră și Marea Britanie, care a vândut jumătate din rezerva sa de aur între 1999 și 2002, coborând de la 588 de tone la 310. Elveția a vândut la rândul ei jumătate din rezerva de aur, de când a început să devalueze francul Elvețian pentru a îl ajusta la Euro.
De ce liderii canadieni, britanici si elvețieni au schimbat aurul pe hârtie în numele interesului național? Aceștia și-au justificat decizia considerând că:
1) Aurul este o investiție;
2) Randamentul investiției în aur este foarte mic.
Ambele idei sunt eronate din punctul nostru de vedere.
1) Aurul nu este o investiție, ci este monedă. A deține aur este echivalent cu a ține cash. Canada avea în 2016 o rezervă de 48,4 miliarde de dolari și încă odată pe atât în alte valute, drepturi speciale de retragere și poziții la FMI. Canada nu oferă spre împrumut bani din acest fond – deoarece rezerva națională nu este un fond de investiții din care statul împrumută bani pentru a îi recupera mai târziu cu dobândă. Rezerva națională este un fond care se află la dispoziția IMEDIATĂ a băncii centrale pentru multiple scopuri (echilibrarea balanței de plăți, influențarea cursului valutar, situații de criză).
Vânzările și cumpărările de valută din rezerva națională sunt frecvente tocmai pentru echilibrarea balanței de plăți și influențarea cursului valutar. Din acest punct de vedere, liderii băncilor centrale au impresia unei folosințe a valutelor din rezervă.
Aurul în schimb este folosit extrem de rar. El presupune costuri de stocare mai mari decât valutele, și rulaj aproape inexistent. Din acest motiv (pentru că „stă degeaba”) liderii băncilor centrale sunt tentați să încalce clauza de „dispoziție imediată” pentru rezerva de aur, și să împrumute aur din rezervă în sistem de leasing.
Dobânda la astfel de împrumuturi este într-adevăr mică în comparație cu randamentul titlurilor de stat sau al acțiunilor. Vorbim de dobânzi de 0,73% pentru împrumutul pe 2 luni și 0,28% pentru împrumutul pe 12 luni (dobândă ce poate fi plătită în valută sau direct în aur).
2) Dacă în cazul acțiunilor și titlurilor urmărim dobânzile atunci când le evaluăm randamentul, în cazul valutelor urmărim rata de schimb dintre ele. Considerăm că liderii băncilor centrale greșesc atunci când judecă randamentul aurului în termeni de dobânda la leasing.
Dacă judecăm randamentul aurului prin rata sa da schimb monetar cu alte valute, aurul nu are concurență. Între 2000 și 2016, perioadă în care Marea Britanie și Canada au vândut, aurul s-a apreciat față de dolarul american cu 335%. Sau mai bine spus, dolarul american s-a depreciat cu 335% față de aur.
Chiar și comparând aurul cu titlurile și acțiunile, aurul câștigă orice comparație pe termen lung. Din august 1971 când dolarul a fost disociat de aur și până în 2016, aurul s-a apreciat față de dolar cu 3528%. Indicele Dow Jones a avut între 1971 și 2016 o creștere de doar 1793%, de două ori mai mică decât aurul.
Canada, Marea Britanie și Elveția au vândut aurul național. Liderii lor au făcut 3 greșeli fundamentale:
- Au privit aurul în termen de investiție și nu de monedă;
- Au evaluat randamentul aurului dupa dobânda la leasing în loc să o facă după rata de schimb față de alte valute;
- Au gândit pe termen scurt.
În acest timp, China și Ungaria și-au înzecit rezervele de aur iar Rusia cumpără 20 de tone lunar, pregătind înlocuirea dolarului cu aurul ca monedă globală. Statul chinez își îndeamnă cetățenii să acumuleze aur fizic.
Noi gândim pe termen lung și vă aducem aurul în România la cel mai mic adaos aplicat cotației internaționale.
