Anul 2022 a început cu o puternică ieftinire a leului.
Deoarece leul valorează mai puțin, orice bun sau serviciu valorează mai mulți lei.
Această ieftinire a leului are la origine creșterea ofertei de către producătorii de lei: Banca Națională a României (BNR) și băncile comerciale.
BNR deține o „imprimantă digitală” cu ajutorul căreia produce lei. Cu acești lei, BNR cumpără în cea mai mare parte titluri de stat.
Băncile comerciale dețin la rândul lor „imprimante digitale” de lei. Leii sunt produși în fiecare moment în care băncile „oferă” împrumuturi persoanelor și întreprinderilor, percepând dobândă pe nimic.
Masa de lei în circulație curentă (M1) a fost crescută de producători cu 20,5% în anul 2021. Din decembrie 2017 până în decembrie 2021, adică în ultimii 4 ani, masa monetară de lei a fost crescută de băncile producătoare cu peste 93%!
Am putea scrie că leii noștri sunt devaluați, dar ar fi o afirmație falsă. Nu pentru că leii nu sunt devaluați, ci pentru că nu sunt ai noștri. Cu excepția numerarului din portofel, banii pe care îi „avem” la bănci nu ne aparțin, ci aparțin băncilor. Conform codului civil:
Codul Civil
TITLUL IX – Diferite contracte speciale
CAPITOLUL XII – Contractul de depozit
SECȚIUNEA 1 – Reguli comune privind contractul de depozit
Art. 2.191.(1) Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituție de credit [bancă], aceasta dobândește proprietatea asupra sumelor de bani depuse și este obligată să restituie aceeași cantitate monetară, de aceeași specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părți ori, în lipsă, de uzanțe.
Dacă ne uităm cu atenție pe aplicația mobilă sau internet banking a băncii noastre pentru a vedea „câți bani avem” în contul curent, nu vom vedea nicăieri scris „banii mei”, ci „sold”:
Sursa: BT24, Banca Transilvania.
Soldul reprezintă diferența între totalul sumelor înregistrate în debitul și în creditul aceluiași cont, sau restul de plată după compensarea reciprocă a unor obligații – practic, ceea ce banca ne datorează, după ce scade ceea ce noi datorăm băncii.
Banca are obligația să ne restituie datoria la cerere. Avem drept de creanță. Dar, precum în orice act de împrumut, există riscul antreprenorial al incapacității de plată sau insolvenței debitorului (părții împrumutate), adică banca.
Cunoaștem existența Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB), prin care sunt garantate depozitele până la suma de 100.000 euro/depozit. FGDB este o instituție publică, dar fondul asiguratoriu care se presupune că ne garantează „depozitele” (adică, de fapt, împrumuturile pe care le acordăm forțat băncilor) este constituit de băncile participante la fond.
Ca orice fond de asigurări, FGDB nu poate asigura decât evenimente excepționale. La finalul anului 2020, FGDB avea un nivel de acoperire de numai 2,71% din sumele eligibile garantate!
Cităm de la pagina 59 din raportul anual 2020 al FGDB:
Așa cum s-a precizat anterior, pandemia de COVID-19 și lockdown-ul asociat au produs schimbări în comportamentul de economisire al populației, care a devenit mai accentuat, precum și în comportamentul investițional al firmelor, care s-a temperat. Rezultanta acestor schimbări a fost avansul semnificativ al depozitelor acoperite, peste estimările FGDB, a căror rată de creștere a fost de 14,7% în anul 2020, fapt ce a contribuit la erodarea nivelului de acoperire al resurselor, care a atins pragul de 2,71% la 31 decembrie 2020, sub limita inferioară a intervalului-țintă stabilit de FGDB (3%).
Cu toate acestea, FGDB rămâne în continuare pe primul loc în cadrul schemelor de garantare membre EFDI din punct de vedere al nivelului efectiv de acoperire, acesta fiind de peste 3 ori mai mare decât cerința impusă de standardele Uniunii Europene schemelor de garantare a depozitelor din statele membre, respectiv un nivel-țintă al resurselor de minimum 0,8% din valoarea totală a depozitelor acoperite ce ar trebui atins până în anul 2024.
FGDB nu ne poate asigura banii pe care îi oferim cu împrumut băncilor în cazul unei crize bancare sistemice, tot așa cum un asigurator CASCO nu ar putea face față situației în care un număr mare de mașini ar suferi daune pe o perioadă scurtă de timp. FGDB poate la limită asigura „depozitele” în cazul falimentului izolat al unei bănci mici.
Pe subiectul FGDB, vă recomandăm acest articol Gold’n’Roll din anul 2019.
Bineînțeles BNR ar putea interveni și monetiza datoriile băncilor în incapacitate de plată, cu ajutorul imprimantei sale digitale. Dar dacă recurge la un asemenea „bail-in”, leul ar fi într-atât devaluat încât principala problemă a statului ar fi reciclarea plasticului din bancnote.
Soluția pe care noi o propunem problemei proprietății banilor, este modificarea codului civil în felul următor:
Codul Civil
TITLUL IX – Diferite contracte speciale
CAPITOLUL XII – Contractul de depozit
SECȚIUNEA 1 – Reguli comune privind contractul de depozit
Art. 2.191.(1) Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituție de credit [bancă], deponentul este proprietarul sumelor de bani depuse, iar instituția de credit [banca] este obligată să restituie la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părți ori, în lipsă, de uzanțe, orice cantitate monetară, de aceeași specie, în limita sumelor depuse.
Ar trebui adăugat de asemenea, pentru a nu lăsa loc interpretărilor, că fiind proprietatea deponenților, banii nu pot fi folosiți de către bancă decât cu acordul explicit al proprietarilor (adică noi), și în scopul agreat de proprietar. Păstrarea în siguranță a banilor clienților, proprietate a clienților, reprezintă prima funcție fundamentală a băncilor.
Bineînțeles băncile pot continua să intermedieze plăți, adică transferuri bănești între proprietari, la solicitarea acestora. Prețul serviciului de plăți ar putea consta în comision de transfer sau abonament lunar/anual. Serviciul de plăți constituie a doua funcție fundamentală a băncilor.
De asemenea, băncile ar putea să atragă împrumuturi cu durată fixă sau flexibilă de la populație, pentru a investi sau pentru a credita persoane și întreprinderi. Intermedierea de credite reprezintă a treia funcție fundamentală a băncilor. În intermedierea de credite, banca ar deveni proprietara fondurilor bănești atrase sub formă de împrumut. Pentru definirea legală a acestei activități putem utiliza actualul „contract de depozit” din codul civil, dar redenumit „contract de împrumut”:
Codul Civil
TITLUL IX – Diferite contracte speciale
CAPITOLUL *** – Contractul de împrumut
SECȚIUNEA 1 – Reguli comune privind contractul de împrumut
Art. *.***(1) Prin acordarea unui împrumut unei instituții de credit [bancă], aceasta dobândește proprietatea asupra sumelor de bani obținute ca împrumut și este obligată să restituie aceeași cantitate monetară, de aceeași specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părți ori, în lipsă, de uzanțe.
Persoanele și organizațiile care decid să își împrumute banii băncilor trebuie să fie conștiente că în schimbul dobânzii, pierd proprietatea banilor și se expun riscului creditorului.
Propunerile de mai sus, deși ar aduce un plus de siguranță economiilor noastre și o mai mare stabilitate economică prin îngreunarea expansiunii creditului, nu ar limita în totalitate expansiunea creditului în sistemul bancar și nici inflația monetară a băncii centrale. Gold’n’Roll recomandă să vă protejați de riscul creditorului și de inflație păstrând în conturile bancare numai sumele necesare cheltuielilor lunare curente, și păstrând economiile pe termen mediu și lung în lingouri și monede de aur proprietate personală.
RO 
EN 