În 1971, președintele Richard Nixon a decretat sfârșitul etalonului aur și începutul unui sistem monetar bazat pe valute fictive cu cost de producție aproape zero, bazate doar pe încredere în cumpătarea băncilor centrale în a nu le produce în exces. A fost ridicată interdicția de a deține și comercializa lingouri și monede de aur instaurată prin ordin executiv al președintelui Franklin Roosevelt în 1933. În urma „privatizării” aurului și a scoaterii acestuia din rândul banilor oficiali, s-au lansat două organisme internaționale cu scopul de a reprezenta industria aurului și comerțul internațional cu aur ca marfă.
World Gold Council (WGC) înființat în 1987 are ca misiune „dezvoltarea pieței și industriei aurului. Scopul declarat este „de a stimula și de a susține cererea de aur, de a furniza leadership industriei aurului și de a fi autoritatea globală pe piața aurului”.
London Bullion Market Association (LBMA), înființată în 1987 la inițiativa Bank of England (BoE, la acel moment autoritatea de reglementare a pieței de lingouri de aur), se promovează prin susținerea unui proces de descoperire a prețului aurului în mod transparent prin negociere de către participanții la piață.
WGC și LBMA insistă că prețul aurului este determinat de echilibrul dintre cererea și oferta de metal pe piață. Realitatea diferă. Dacă aurul nu este decât o marfă cu preț stabilit liber și transparent în funcție de cerere și ofertă, de ce în cursul pandemiei COVID-19, când mine, rafinării și distribuția aurului au fost blocate, aurul s-a apreciat cu greu câteva procente în ciuda cererii foarte mari?
Dacă LBMA și WGC susțin o piață liberă privată, de ce promovează în mod repetat la conducere „dinozauri” crescuți în băncile centrale?
În urmă cu patru zile, Isabelle Strauss-Kahn a fost numită director ne-executiv al LBMA. Doamna Kahn a ocupat funcția de director de operațiuni de piață la Banque de France (BdF). În acea funcție, era responsabilă de operațiunile de schimb valutar dar și de cele cu aur. Doamna Kahn a mai deținut funcții la Banca Mondială și la Banca de Reglementări Internaționale (BIS). Soțul doamnei Kahn, Marc-Olivier Strauss-Kahn, este director executiv de carieră la BdF. Fratele său este mult mai bine cunoscutul Dominique Strauss-Kahn (DSK), fost director al FMI. În timpul domniei lui DSK, FMI a vândut 403 tone de aur dintre care aproape jumătate către cumpărători secreți.
Isabelle Strauss-Kahn îl înlocuieste în funcție la LBMA pe Simon Potter, fost director la Rezerva Federală din New York. Dacă adăugăm că președintele consiliului director al LBMA este Paul Fisher, fost director de schimb valutar la BoE, putem concluziona că LBMA este un organism condus de bancheri centrali. Reprezentanții băncilor centrale ocupă funcții cheie în organismul care determină cursul internațional al aurului.
Sub supervizarea directă a doamnei Strauss-Kahn la BdF în 2018, cel mai influent membru al LBMA, banca JP Morgan, a deschis un cont la BdF pentru a beneficia de servicii de depozitare și lending de aur în Paris. Fostul director al departamentului de trading cu metale pretioase al JP Morgan, Michael Nowak, a fost unul dintre directorii LBMA. Novak a fost înlăturat din funcțiile deținute la JP Morgan și la LBMA în 2019, în urma condamnării în justiția americană pentru orchestrarea timp de 8 ani a unei scheme de manipulare a cursului aurului, pentru fraudă bancară, șantaj și conspirație.
Mai adăugăm că la WGC există un departament numit Central Bank Gold, ce organizează un curs de formare despre aur exclusiv pentru bancheri centrali și miniștri de finanțe. În conducerea acestui departament o regăsim pe Isabelle Strauss-Kahn.
Dacă există o independență pe care WGC și LBMA o asigură pieței și prețului aurului, aceasta este independența față de condițiile de piață liberă. În practică, aceste organizații asigură dependența cursului aurului de băncile centrale și de interesele ascunse ale acestora.
