În prima parte a acestui articol povesteam despre băncile de aur expuse cu poziții de vânzare (short) pe piața de futures COMEX, în valoare de peste 300 tone de aur la acea vreme. Contractele aveau scadența în luna iunie, în contextul în care cursul aurului era în creștere susținută. Băncile aveau două opțiuni pentru a lichida contractele: fie vindeau aur la LBMA Londra pentru a cumpăra aur COMEX New York, fie livrau aur fizic din Londra în New York.
La data de 26 mai erau deschise la COMEX 300259 contracte a câte 100 uncii troy, cumulând 934 tone de aur! În numai 3 zile, aproape toate aceste contracte au fost închise. Dintre cele 4 scenarii prevăzute în prima parte a poveștii, scenariul numărul 3 s-a dovedit corect: oficial, peste 400 tone de aur au fost livrate din Londra în New York, trecând pe la rafinăriile elvețiene pentru topire și turnare (din standard LBMA „Good Delivery” de 400 uncii troy lingoul, în standard COMEX de 100 uncii troy lingoul).
Nu știm dacă băncile aveau acest aur fizic alocat în Londra cu scop de colateral pentru contractele future, sau dacă erau naked short, adică a fost nevoie să cumpere aur la cursul mai mare din prezent pentru a livra ceea ce au vândut short în iarnă (la cursul mai mic de la acel moment). Ne este greu să credem că băncile ar fi speculat pe o scădere a cursului aurului, astfel încât să se expună la o pierdere de câteva miliarde de dolari.
Este mult mai probabil că băncile au speculat doar pe diferența de curs LBMA/COMEX asupra căreia au un control mult mai mare, în special pe partea LBMA a ecuației. Mecanismul este următorul: presupunând un curs COMEX cu un dolar pe uncie peste cursul LBMA, băncile vând aur short COMEX și cumpără aur mai ieftin loco London. La un volum de 300000 contracte, ar rezulta un profit de 30 de milioane dolari. La scadența contractelor future, băncile fixează un curs LBMA de numai 50 de cenți sub COMEX, astfel încât vând loco London cu 15 milioane dolari sub cursul la care cumpără COMEX New York pentru a lichida contractele. Ar rezulta un profit de 15 milioane dolari. În general, dacă cursul COMEX crește cu peste 2 dolari peste cursul LBMA, băncile ar pierde mai mulți bani vânzând loco London decât livrând aurul din Londra la New York.
Acest spread COMEX/LBMA se numește EFP (Exchange for Physical). În contextul blocajului producției și transporturilor din lunile martie și aprilie, EFP a urcat la un nivel record în istorie: cursul COMEX s-a situat în medie la peste 25 dolari peste cursul LBMA, ajungând chiar la 100 dolari la data de 24 martie!
Nu este de mirare că băncile au raportat pierderi de sute de milioane de dolari și își exprimă intenția de a își reduce implicarea în comerțul cu aur. HSBC publica pierderi de 200 milioane dolari într-o singură zi, iar Bank of Nova Scotia (Scotia Mocatta) și-a anunțat retragerea din trading-ul cu aur și din poziția de market maker la LBMA.
Având în vedere că băncile controlează cursul de aur LBMA, de ce nu au fixat acest curs la o valoare apropiată de cea a COMEX? Probabil dacă ar fi fixat un curs Londra apropiat de cursul New York, COMEX ar fi răspuns crescând mai mult. Practic s-ar fi pornit o spirală ascendentă ce ar fi pus în pericol întregul sistem monetar.
Aurul este gardianul din umbră al stabilității monetare, chiar și atunci când este deposedat prin forța statului de rolul său de mediu de schimb.
