La sfârșitul lunii iulie, Banca Centrală Europeană (European Central Bank, ECB) a anunțat faptul că Acordul Băncilor Centrale asupra Aurului (Central Bank Gold Agreement, CBGA) nu va fi prelungit. CBGA a fost încheiat în 1999, pe o perioadă inițială de 5 ani, între ECB și băncile centrale ale zonei Euro precum și Banca Națională a Elveției. Acordul a fost prelungit cu încă 3 cincinale, cel în curs fiind activ până la 26 septembrie 2019. CBGA a fost implementat cu scopul declarat de a aduce ordine și transparență în comerțul cu aur al băncilor centrale, de a „controla tulburările de piață” (a aurului), dar și de a limita vânzările masive ale rezervelor naționale de aur după sfârșitul acordului de etalon aur „Bretton Woods” în 1971. A fost însă această intenție una sinceră? A reușit CBGA să își realizeze obiectivele?
Primul acord, CBGA1, a fost semnat la 26 septembrie 1999. Acesta face două mari afirmații: „Semnatarele nu vor intra pe piață ca vânzători, cu excepția vânzărilor deja decise” și „Vânzările de aur deja decise vor fi realizate printr-un program coordonat pe următorii 5 ani. Vânzările anuale nu vor depăși 400 de tone de aur, iar cele totale nu vor depăși 2000 de tone„. Țările semnatare au vândut pe parcursul CBGA1 exact 2000,2 tone.
Între 26 septembrie 1999 și 26 septembrie 2004, în ciuda vânzărilor nete de către băncile centrale, aurul s-a apreciat cu 50% (de la 273 la 411 dolari/uncie). De ce nu au revenit băncile centrale asupra intențiilor de vânzare deja decise, în acest context favorabil aurului? Vânzările au fost realizate în lipsa oricărei transparențe. Nu cunoaștem cumpărătorii, datele exacte ale vânzărilor, intermediarii și asiguratorii riscului de contrapartidă, datele livrărilor de metal, listele auditate cu seriile și numerele lingourilor vândute. Mai mult, faptul că băncile centrale au vândut masiv aur în perioada 1999-2004, a depreciat cursul aurului. Aceasta demonstrează că prin „controlul tulburărilor de piață”, s-a realizat manipularea cursului aurului pentru a evita o creștere semnificativă pe fondul deprecierii banilor „de hârtie”. Opinia noastră este că la data de 26 septembrie 1999 cele 2000 de tone de aur erau deja vândute, CBGA1 servind numai ca un exercițiu contabil pentru a justifica lipsa aurului din rezerve.
CBGA2, semnat la 8 martie 2004, întărește presupunerea noastră. De această dată, băncile semnatare limitează vânzările la 500 tone anual și 2500 tone total, pentru „vânzările care au fost decise și care vor fi decise„. Băncile centrale au vândut în acest cincinal 1884 tone de aur. De ce ar vinde băncile centrale rezervele de aur într-o perioadă în care aurul a crescut cu 142% !??
CBGA3, semnat la 7 august 2009, repetă declarațiile din CBGA2 la care adaugă: „Semnatarele recunosc intenția FMI se a vinde 403 tone de aur„. Această intenție este afirmată oficial chiar de FMI la 17 februarie 2010. Din aceste vânzări, 191,3 tone sunt clasificate. Aceste vânzări s-au făcut în perioada în care aurul urca de la 1000, la peste 1800 dolari uncia. În acest cincinal băncile semnatare nu au mai vândut aur.
Deși CBGA4, semnat la 19 mai 2014, reiterează aceleași intenții, în perioada 2014 – 2019 ECB și băncile centrale europene nu vând aur. Faptul că semnatarele nu cumpără aur într-o perioadă în care China, Rusia și țări europene nesemnatare precum Ungaria și Polonia cumpără cantități importante, sugerează existența unui act adițional al CBGA ascuns publicului, prin care semnatarele s-ar fi obligat să nu cumpere aur.
Sfârșitul CBGA este anunțat la 26 iulie 2019. Este posibil ca sfârșitul CBGA să exprime tocmai intenția băncilor centrale europene de a își reface în ultimul ceas rezervele de aur, în contextul iminenței unei crize monetare globale, și în acord cu următoarea afirmație, care se repetă în toate cele 5 comunicate CBGA: „Băncile centrale semnatare confirmă faptul că aurul rămâne un element important al rezervelor monetare globale„.
