În luna decembrie 2019 (înainte de escaladarea conflictului dintre SUA și Iran), au existat simultan trei circumstanțe defavorabile aurului:
1) Creșterea „randamentului” titlurilor de stat.
Pentru publicul mai puțin predispus la risc, titlurile de stat concurează cu aurul ca instrumente financiare așa-zis sigure de protecție împotriva inflației.
O dobândă a titlurilor peste indicele de creștere a prețurilor determină investitorii să își reducă expunerea la aur, investind în schimb în titluri.
2) Creșterea indicilor bursieri.
Percepută de investitori ca un semn de sănătate economică, aprecierea acțiunilor reduce apetitul pentru aur ca valoare-refugiu.
3) Interesul deschis pe piața de gold futures, COMEX.
Afluxul de aur fictiv în piața de gold futures, în principal pe poziții short (pariuri pe scăderea cursului), pune presiune negativă pe cursul aurului. Alimentarea pieței de gold forwards și futures prin conturi ne-alocate de aur (fără acoperire în metal) este modalitatea băncilor de a suprima cursul aurului.
Așadar dobânda titlurilor de trezorerie americane pe 10 ani a fost în creștere, indicii bursieri au depășit de la o săptămână la alta maximele istorice, iar pozițiile (cu precădere short) deschise la COMEX au atins valori record. Dar aurul nu a scăzut cum era de așteptat, ci s-a apreciat față de toate valutele lumii. De ce?
Este tot mai evident că participanții la piețele financiare se trezesc la realitate. Acea realitatea care nu arată bine:
1) Ceea ce un investitor numește randament al titlurilor de stat deoarece este un câștig al său, pentru stat este o dobândă pe care o plătește, adică un cost. Considerând nivelul astronomic al datoriilor la care au ajuns guvernele lumii, orice creștere a costului datoriei este un pas înainte spre falimentul finanțelor publice. Guvernele și băncile centrale vor face tot ce le stă în putere pentru a reduce dobânzile la titluri: vor monetiza datoria publică. În fața acestei perspective puternic inflaționiste, aurul este singurul refugiu.
2) În ceea ce privește piețele bursiere, investitorii încep să realizeze faptul că aprecierea acțiunilor nu este semn de prosperitate și economie „puternică”, ci manifestarea unei bule pe cale de implozie.
Indicii bursieri record nu reprezintă creștere economică, ci creștere monetară. Imensa masă monetară produsă de băncile centrale și comerciale în ultimii ani și măsurată în PIB a fost distribuită direct de către băncile centrale sau prin intermediul băncilor comerciale către finanțarea deficitelor bugetare prin achiziția titlurilor de stat, către creditele de consum prin oferirea de „lichiditate” băncilor comerciale, și către piețele bursiere prin investiții în fonduri și titluri private. „Scumpirea” acțiunilor este în mare parte o măsură a inflației, creșterea productivității fiind o componentă marginală. Ziua scadenței va veni atunci când investitorii se vor sătura să refinanțeze la nesfârșit datoriile unor companii fără rezultate economice pozitive reale.
3) Referitor la injectarea de aur fictiv pe piețele de futures, marile bănci pot suprima cursul aurului atât timp cât pot intra cu poziții de vânzare la preț scăzut. Pentru a evita practica de „naked short selling”, băncile au nevoie să împrumute aurul de undeva. Băncile trebuie să mențină un curs scăzut al aurului cu orice preț. Altfel pariul lor este pierdut iar pierderile se vor măsura în multe miliarde de dolari.
De fiecare dată când ne referim la creșterea cotației aurului, ceea ce subliniem este devaluarea banilor politici. Valoarea subiectivă a banilor politici relativă la aur scade. Statul, în dezacord cu știința economică, presupune că banii săi sunt o referință obiectivă față de care toate celelalte prețuri, inclusiv cel al aurului, variază. Dar banii statului, ca orice bunuri utilizate de om, au o valoare subiectivă ce poate tinde la zero dacă noi încetăm a mai percepe valoare în ei. Se pare că acesta este viitorul către care ne îndreptăm.
