Dicționar alternativ de termeni economici

glosar banner

Dincolo de a fi un instrument de comunicare între oameni, limbajul modelează percepția individului asupra realității și acțiunea umană. Modul în care înțelegem și utilizăm limbajul, atât cu voce tare cât și în gând, ne afectează profund viziunea și comportamentul economic.

În cele ce urmează, prezentăm un glosar de termeni economici în înțelegerea Gold’n’Roll. Definițiile și explicațiile simple și clare, pe înțelegerea oricui, au rolul de a reduce confuzia și de a ajuta omul în procesele de judecată și decizie în general. Utilizăm cât se poate de mult sinonime sau cuvinte alternative, pentru a lărgi spectrul înțelegerii și comunicării.

Banul este orice bun fungibil material (concret, tangibil, corporal), sau imaterial (abstract, intangibil, necorporal), ce poate fi utilizat pentru schimburi economice între oameni și în timp. Fungibilitatea se referă la faptul că orice unitate din respectivul bun este interschimbabilă cu altă unitate, fără diferențe de valoare sau calitate.

Exemple de bani sunt valutele de stat (leu, euro, dolar…) și aurul. Atenție, în cele mai multe cazuri criptomonedele nu sunt fungibile.

Utilizarea pe scară largă a unui ban ca mediu de schimb, permite ca valoarea tuturor bunurilor și serviciilor să fie exprimată în termeni monetari, sub forma numărului de unități din acest ban ce sunt necesare pentru tranzacționarea (vânzarea/cumpărarea) respectivului bun sau serviciu. Acest număr de unități este prețul monetar al respectivului bun sau serviciu.

Funcția banilor de mediu de schimb în timp este tot atât de esențială pe cât este funcția de mediu de schimb între oameni. Schimbul în timp se referă la obținerea de către un om sau organizație a unor bani în prezent, fie prin primirea lor, fie prin vânzarea unor bunuri sau servici, și păstrarea (tezaurizarea, economisirea) acestor bani fără a fi înstrăinați, până la un moment în viitor când vor fi oferiți altcuiva sau vor fi cheltuiți pentru cumpărarea unor bunuri sau servicii viitoare.

Calitatea unui ban este cu atât mai mare cu cât:

  • populația care îl utilizează ca mediu de schimb și spațiul geografic în care este utilizat ca mediu de schimb sunt mai mari,
  • capacitatea de tezaurizare/economisire a respectivului ban este mai mare, adică perioada de timp în care banul poate fi păstrat fără ca puterea lui de cumpărare a unor bunuri și servicii să scadă, este mai mare,
  • banul în sine este mai durabil, inalterabil, indestructibil.

Tranzacționarea se referă fie la schimbul economic al unor bunuri sau servicii cu alte bunuri sau servicii (troc/barter), fie la schimbul unor bunuri sau servicii cu bani. În schimburile cu bani, orice tranzacție este un act de vânzare-cumpărare, în care vânzătorul este cel care oferă bunuri sau servicii în schimbul banilor, iar cumpărătorul este cel care oferă bani în schimbul bunurilor sau serviciilor.

Consumul, în sens larg, se referă la distrugerea sau schimbarea naturii unor bunuri/produse prin utilizarea lor în orice scop, inclusiv prin amestecul sau prelucrarea lor în procesele de producție. În limbajul economic, prin consum înțelegem consum final, adică utilizarea unor bunuri sau servicii pentru plăcerea și starea noastră de bine, și nu în cadrul unor procese de producție. Așadar, în cele ce urmează, prin consum se va înțelege consum final.

Producția, în general, se referă la procesele de utilizare, prelucrare sau transformare a materiilor prime și mijloacelor de producție pentru obținerea altor bunuri economice. În limbajul economic, în „producție” includem și căutarea/explorarea materiilor prime/resurselor naturale, depozitarea, transportul, distribuția, promovarea, și în general toate procesele și acțiunile întreprinse de oameni și întreprinderi în vederea ajungerii la consum (final).

Materiile prime/resursele naturale sunt orice obiecte sau substanțe preluate de către oameni direct din natură, în stare brută, pentru a fi consumate ca atare sau prelucrate în scopul producției diverselor bunuri economice.

Bunurile (economice)/produsele sunt obiecte sau substanțe obținute prin prelucrarea materiilor prime și a altor bunuri economice. Acestea pot fi:

  • Bunuri intermediare/bunuri de producție/bunuri de capital/mijloace de producție, anume acele bunuri care sunt utilizate sau prelucrate pentru producția altor bunuri;
  • Bunuri/produse de consum, anume acele bunuri care sunt gata de consum, fără ca nici un alt bun sau serviciu (precum munca) să fie necesar pentru a înfăptui actul consumului.

Atât bunurile de producție cât și cele de consum pot fi:

  • Bunuri/produse perisabile, anume acele bunuri care pier/dispar/se utilizează/se consumă imediat sau în timp relativ scurt după ce au fost produse, fie prin prelucrarea sau amestecul lor în procesele de producție, fie prin consumul lor;
  • Bunuri/produse durabile, anume acele bunuri care se uzează/se consumă/se strică/se depreciază puțin câte puțin în timp, pe măsură ce sunt utilizate în producție sau în consum (piese, componente, ustensile, utilaje, mașini, locuințe…).

Serviciile sunt acțiunile realizate de oameni sau întreprinderi în folosul altora, gratuit sau contra cost, atât în producție cât și în consum. Cea mai simplă formă de serviciu este munca, anume utilizarea propriului corp, a propriilor cunoștințe și a propriului timp, în folosul altora. Serviciile mai complexe combină munca mai multor oameni, împreună cu utilizarea unor produse durabile sau perisabile.

În sensul definițiilor noastre, orice bun economic, inclusiv ban, poate fi la un moment dat fie în proces de producție, fie în proces de consum (final), fie în curs de tranzacționare/schimb, fie în curs de distrugere. Prin distrugere înțelegem dispariția nedorită a unui bun: stricare, pierdere sau degradare, survenite accidental, în urma unor evenimente naturale sau prin acțiune umană deliberată.

Economiile sunt banii păstrați (economisiți, tezaurizați) de către un individ sau de către un colectiv (familie, organizație, întreprindere…), după ce din banii obținuți (venit) sunt scăzuți banii cheltuiți.

Prin natura lor, economiile sunt proprietatea titularului. Economiile pot fi păstrate direct de către proprietar, sau păstrate în custodie. Custodele oferă serviciul de păstrare/depozitare a banilor, gratuit sau contra cost, dar nu obține proprietatea asupra lor. Dacă proprietatea asupra unor bani este cedată prin înstrăinarea lor, banii respectivi încetează a fi economii. În actualul sistem bancar, conform legii, banii „depozitați” la o bancă sunt proprietatea băncii. „Deponentul” este creditorul băncii, iar banca este debitor pentru deponent. Banii „depozitați” la o bancă nu sunt economii, ci investiții supuse riscului de credit.

Există o varietate de motive pentru a economisi: asigurare în cazul lipsei venitului pentru o perioadă de timp, complement la asigurarea de sănătate în cazul unor eventuale intervenții medicale costisitoare, complement la pensie, moștenire pentru generațiile următoare, strângerea de fonduri pentru achiziții planificate ale unor bunuri de valoare, strângerea de fonduri pentru reparația și înlocuirea unor bunuri durabile, strângerea de fonduri pentru o vacanță sau o mutare, acumularea de fonduri pentru viitoare investiții planificate sau oportuniste.

Investiția constă în achiziția, din propriile economii, a unui obiect material sau imaterial cu scopul de a genera venit sau de a spori venitul obținut din utilizarea sau darea în folosință a acestuia. Există o multitudine de categorii de investiții, precum:

  • Achiziția unui teren agricol pentru rentă;
  • Achiziția unui imobil pentru închiriere;
  • Acordarea unui împrumut (credit) pentru dobândă – aici includem și așa-zisele „depozite” bancare despre care am scris mai sus;
  • Cumpărarea unui credit circulant pentru dobândă;
  • Finanțarea creării unei noi întreprinderi, sau participarea la o majorare de capital, pentru viitoare dividende;
  • Achiziția de părți sociale (acțiuni) ale unei întreprinderi pentru dividende;
  • Achiziția unor instrumente, echipamente sau utilaje pentru rentă, pentru a genera venit sau pentru a spori venitul individual generat de utilizarea lor;
  • Achiziția unui bun intangibil pentru drepturi de autor;
  • Participarea la programe educaționale profesionale cu scopul de a dobândi cunoștințe sau licențe, pentru a genera venit sau pentru a spori venitul obținut din muncă.

Investitorul (finanțatorul, capitalistul) este persoana care prin act de cumpărare ia în proprietate orice fel de obiecte materiale sau imateriale, cu scop de investiție.

Valoarea imobilizată (principalul) constă în valoarea monetară a obiectului investițional achiziționat: teren sau imobil, acțiuni, credit, mijloace de producție. Vorbim de o imobilizare deoarece banii sunt cheltuiți (imobilizați) prin achiziția obiectului investiției. În cazul unui credit, valoarea imobilizată constă efectiv în suma banilor oferiți cu împrumut, de care investitorul creditor nu poate dispune pe perioada împrumutului. Valoarea imobilizată poate fi „mobilizată” prin lichidare, adică vânzarea obiectului investiției (terenului, imobilului, acțiunilor, creditului, mijlocului de producție). Prin lichidare se renunță la venitul investițional.

Venitul investițional este reprezentat de suma de bani obținută din utilizarea sau darea în folosință a obiectului investițional achiziționat: renta, chiria, dividendul, dobânda, venitul sau sporul de venit din drepturi de autor sau din muncă.

Specula reprezintă cumpărarea unui obiect material sau imaterial de orice fel, cu obiectivul de îl vinde în viitor la un preț monetar mai mare. Obiectul speculei poate consta în bani (aur sau diverse valute), proprietate imobiliară (terenuri, spații construite), acțiuni bursiere sau societăți comerciale în întregimea lor, credite circulante, instrumente financiare de orice fel, mărfuri, bunuri de consum durabile, mărci, efectiv orice are un preț de piață.

Speculatorul este persoana care prin act de cumpărare ia în proprietate orice fel de obiecte materiale sau imateriale, cu scop de speculă.

Deși obiectul speculei poate oferi speculatorului un venit investițional, precum dobânda, renta, chiria sau dividendul, specula se deosebește de investiție prin faptul că scopul ultim al cumpărătorului este acela de a revinde obiectul cumpărat în profit. Același actor economic poate evolua mental din poziția de investitor în cea de speculator și invers, prin schimbarea obiectivului de a obține venit investițional cu cel de vânzare în profit și invers.

Pentru cei mai mulți oameni, diferența dintre investiție și speculă este ambiguă și generează confuzie cu atât mai mult cu cât nici ei nu știu ce vor.

În cazul persoanei care are grija obiectului cumpărat și petrece timp reflectând asupra valorii sale, sarcina de a diferenția între investiție speculă este relativ simplă. Dacă reflecția proprietarului constă preponderent în a se îngriji de buna stare a obiectului cumpărat (imobil, întreprindere…), de buna sa gestiune, de calitatea produsului sau serviciului furnizat, de sustenabilitatea sa pe termen lung și de capacitatea sa de a genera venit în perpetuitate, vorbim de un investitor și de investiție. Dacă în schimb reflecția proprietarului se îndreaptă preponderent asupra influenței pe care o serie de factori precum starea economiei și a mediului social local și global, starea industriei specifice, factori geo-politici sau „sentimentul” pieței o au asupra valorii obiectului, precum și asupra anticipării evoluției acestor factori și evoluției prețului obiectului, vorbim de un speculator și de speculă.

Mai confuz poate fi cazul persoanelor cu mentalitate „3-în-1”: persoane care caută să cumpere obiecte (tangibile sau intangibile) cu scopul de își prezerva puterea de cumpărare a banilor imobilizați în respectivele obiecte, dar și cu dorința de le putea vinde oricând în viitor în profit, și cu dorința de a obține un venit (dobândă, rentă, dividend) de-a lungul perioadei în care le dețin. Aceste persoane privesc achizițiile ca pe niște economii, dar în același timp se gândesc și la prețul principalului și la venitul investițional. Ele își imaginează că economisesc și/sau investesc. De cele mai multe ori, această atitudine se manifestă prin achiziții de unități în fonduri de investiții. În realitate, cu siguranță obiectele cumpărate NU sunt economii (a se vedea definiția economiei de mai sus). Dacă venitul investițional este distribuit în valoarea monetară sau numărul unităților de fond, iar deținătorii unităților de fond „își freacă mâinile” când văd că prețul obiectului „economiilor” sau „investițiilor” lor crește, avem de fapt un simplu caz de speculă. Dacă însă venitul investițional (dividendul) este distribuit an de an participanților la fond iar aceștia așteaptă perioada de distribuție pentru a își încasa venitul, atunci avem un caz de investiție.

Promotorul de afaceri este persoana care inițiază și promovează către potențiali investitori un proiect antreprenorial la orice nivel în structura producției. Proiectul antreprenorial constă în idee de afaceri și plan de afaceri, iar realizarea sa poate fi sub forma unei noi întreprinderi, sau a unei noi linii/unități/departament de produs sau serviciu în cadrul unei întreprinderi existente.

Antreprenorul (întreprinzătorul) este persoana care în realizarea unui proiect antreprenorial este atât promotor de afaceri, cât și investitor.

Echipa antreprenorială constă în ansamblul de promotori de afaceri, investitori și antreprenori care împreună lansează un proiect antreprenorial.

Managerul este persoana care gestionează un ansamblu de resurse în cadrul unei întreprinderi. La nivelul cel mai înalt, managerul general (CEO în limbajul corporatist) este însărcinat cu administrarea întreprinderii în vederea realizării obiectivelor stabilite de proprietari (acționari), și răspunde în acest sens de gestiunea întregii întreprinderi.

Directorul este persoana care reprezintă interesele proprietarilor (acționari investitori sau speculatori) în consiliul de administrație al unei întreprinderi. În cazul întreprinderilor mici și medii, un investitor poate fi angajat ca manager general în propria întreprindere, sau gestionează direct relația cu managerul general. În cazul întreprinderilor mari și foarte mari, cu un număr mare de co-proprietari (acționari), relația dintre investitori și managerul general este mediată de un consiliu de administrație compus dintr-o echipă de directori, a căror sarcină este să reprezinte interesele acționarilor.

Evident, titulatura de investitor, speculator, promotor de afaceri, antreprenor, manager sau director, nu poate fi păstrată decât în perioada în care persoana realizează respectiva activitate. Dacă un director renunță la funcție și la ocupație și se apucă de grădinărit, putem spune că respectiva persoană a fost director, iar în prezent este grădinar. Tot astfel, o persoană este promotor de afaceri sau antreprenor numai în perioada de concepție și lansare a unui proiect antreprenorial. Ulterior finalizării proiectului prin lansarea în producție a întreprinderii, această titulatură trece în domeniul trecutului. Respectiva persoană poate fi în continuare manager și/sau investitor, dar nu se mai poate intitula promotor de afaceri sau antreprenor. Titulatura de investitor sau speculator trece în domeniul trecutului atunci când o persoană a vândut toate obiectele de investiție sau speculă.

În încheiere, menționăm că nu am identificat o titulatură pentru o persoană care economisește sau care are economii. Nu putem utiliza termenul „economist”, iar „economisitor” este forțat. Probabil lipsa unui astfel de termen se trage din percepția tradițională că un om întreg la minte are, evident, economii. Un om care nu are economii, nu este om. Excludem bineînțeles perioadele trecătoare în care economiile sunt utilizate până la epuizarea lor în scopul pentru care au fost strânse – precum depășirea unor situații dificile -, urmând a fi puse puțin câte puțin la loc. O persoană care economisește este precaută, cumpătată, înțeleaptă, bun gospodar. La polul opus, o persoană care nu economisește este nechibzuită.

În mediile financiare se propagă o imagine negativă a persoanelor care economisesc „prea mult”. Acestea sunt acuzate că provoacă stagnare sau recesiune economică, iar structurile politice acționează împotriva lor. Regretabil. În primul rând, realitatea este că numărul de persoane care economisesc nejustificat de mult este extrem de mic. Pentru ceilalți, echilibrul perfect nu există. Între a avea puțin mai multe economii decât este necesar și puțin mai puține economii decât este necesar, recomandarea Gold’n’Roll este „puțin mai mult”.

Dacă pentru persoane economisirea este un act de chibzuință, același lucru se poate spune și despre organizații, inclusiv societăți comerciale (întreprinderi). Dar statul duce o luptă feroce cu chibzuința în toate țările lumii: economisirea în cadrul societăților comerciale este descurajată prin utilizarea termenului peiorativ „profit” pentru a desemna economiile realizate, și impozitarea grosolană a acestuia.

Distribuie acest articol