Astăzi atragem atenția asupra unui postulat al acțiunii umane care dacă nu este înțeles, asumat și respectat, are puterea de a aduce o societate prosperă în mizerie și de a distruge civilizații: devaluarea banilor reduce puterea de cumpărare a salariilor și valoarea economiilor. Economiile fiind singurul pilon sustenabil pentru investiții iar salariile fiind principala sursă de venit, devaluarea banilor distruge creșterea productivității și venitul net al întregii societăți.
Devaluarea monetară, altfel spus inflația, este un val care mătură succesiv toate păturile sociale. Dar primele victime sunteți voi, salariații și micii întreprinzători. În cuvintele unor iluștri economiști care au înțeles inflația, dar au ales să o susțină politic:
„Nu există o metodă mai subtilă, mai sigură de a denatura baza existentă a societății decât devaluarea banilor. Acest proces antrenează toate forțele ascunse de partea distrugerii, și o face într-un mod în care nici un om într-un milion nu este capabil să întrevadă.” – John Maynard Keynes, „Consecințele Economice ale Păcii”, 1919
„În absența unui etalon aur, nu există nici o cale de a proteja economiile de confiscarea prin inflație. Nu există nici un mijloc sigur de prezervare a valorii. Dacă ar exista unul, guvernul l-ar face ilegal așa cum a făcut-o în cazul aurului. […] Cheltuielile pe deficit sunt o schemă pentru confiscarea bogăției. Aurul stă în calea acestui proces insidios. Aurul este un apărător al dreptului la proprietate.” – Alain Greenspan, „Aurul și Libertatea Economică”, 1966
Furtul prin inflație poate fi explicat succint. Atunci când o masă monetară creată din neant este introdusă pe piață, beneficiarii ei direcți se află în poziția privilegiată de a achiziționa bunuri și servicii la prețuri mai mari decât și-ar fi permis altfel. Creșterea prețurilor se propagă în lanț. Pierzătorii sunt cei la care banii nou creați ajung la urmă, cei care suportă creșterea prețurilor înainte să le crească veniturile.
Primii beneficiari ai creației monetare sunt guvernele, care își finanțează astfel deficitele. Băncile comerciale joacă rolul de intermediar ce multiplică masa monetară prin credite și câștigă din comision. Pierzătorii sunt salariații, cărora veniturile le sunt ajustate după multe luni sau chiar ani de creștere a prețurilor.
Furtul prin devaluare, oricât de scandalos ar fi, nu este decât vârful aisbergului de consecințe negative ale inflației. Monstrul care se ascunde sub suprafață este denaturarea structurii producției. Inflația creează o iluzie a abundenței, decuplată de limita resurselor naturale, umane și a mijloacelor de producție existente în mod real. Inflația determină o goană după resurse financiare sub formă de credite bancare și investiții monetare, în detrimentul efortului susținut de a reduce costurile de producție prin eficientizare și inovație.
Inflația sustrage resurse din sectorul productiv și le aruncă în malaxorul statului asistențial, care le toacă ireversibil până când nu mai este nimic de tocat iar datoriile și promisiunile asumate rămân neonorate, sau trecute în povara generațiilor care ne urmează.
Dar cel mai pervers efect al inflației este că nici măcar un om într-un milion nu o recunoaște ca fiind cauza dezastrului economic ce îi urmează. Atunci când sunt loviți de greutăți neprevăzute, oamenii devin dezorientați și emotivi. Iraționali și ușori manipulabili, oamenii căută un țap ispășitor. Verdictul „vinovat” este atribuit proprietății private și pieței libere. Adică exact ceea ce lipsește sistemului monetar prezent, căci:
- statul, nu piața, definește ce este și cât este ban;
- dreptul de proprietate asupra banilor este cedat în schimbul unei promisiuni de plată în momentul depunerii într-un cont bancar;
- obiceiului capitalist de a economisi și apoi de a investi, i se substituie obiceiul consumerist încurajat de modelul statului de a cheltui înainte și mai mult decât produce.
Sperăm că de această dată va fi altfel.
