Este de ajuns să urmărim doar ocazional canalele de informații și analize economice scrise și audio-vizuale, pentru a observa că piețele financiare se concentrează mult prea mult pe valorile activelor financiare (obligațiuni, acțiuni și derivate), trecând cu vederea aproape în totalitatea economia reală: structura producției. Chiar în contextele în care accesul la materii prime devine problematic, precum pandemia și războiul, știrile și analizele economice se focalizează excesiv pe geo-politică și prețul nominal al acestora, fără a acorda atenția necesară imaginii economice de ansamblu.
Reluăm cele scrise într-un recent articol Gold’n’Roll despre structura producției:
„Pentru ca resursele să fie utilizate eficient, este necesară nu numai existența lor, ci și coordonarea perfectă a disponibilității lor în cantitatea necesară, la locul și la momentul potrivit în timp, în combinația necesară avansării în procesul de producție. Mai mult, procesul de producție poate fi considerat de succes numai dacă la capătul său se află un consumator care cumpără în mod voluntar bunul rezultat și este mulțumit de experiența consumului.”
Atunci când sunt îndeplinite simultan următoarele trei condiții, ceva minunat se întâmplă în economie: structura producției se mulează pe structura consumului, în spațiu și în timp.
- Condiția 1: Sistemul monetar constă într-un mediu de schimb neutru politic (universal), rar, prețios, fungibil și flexibil precum aurul;
- Condiția 2: Se respectă principiul proprietății private asupra banilor. Depozitele bancare sunt acoperite 100%, nu se emit titluri de proprietate circulante sub formă de monede, bancnote sau tokeni digitali fără acoperite în aur;
- Condiția 3: Producția este dirijată de preferințele oamenilor în calitate de consumatori finali, și nu de deciziile arbitrare ale guvernelor.
Atunci când există o tezaurizare netă a aurului, adică oamenii își reduc net, voluntar, consumul, sunt eliberate resurse reale (materii prime, utilaje, bunuri de consum, timp de muncă), atât din consumul final, cât și din procesele de producție și distribuție apropiate de consumul final. Acestea devin disponibile pentru adaptarea și reutilizarea lor în procese de producție mai îndepărtate de consum, orientate pe termen lung.
Prin „net” înțelegem media care rezultă trăgând o linie la finalul unei perioade pentru o țară sau regiune monetară, deși indivizii acționează independent, necoordonat și în direcții diferite (unii oameni își sporesc economiile, alții le reduc).
Primul „driver” pentru achiziția și încorporarea resurselor disponibilizate în noi procese de producție orientate spre viitor, de către antreprenori și investitori, este scăderea prețului acestor resurse disponibilizate.
Este adevărat că una dintre resursele al cărei preț scade când este disponibilizată, este munca umană. Este esențial să acceptăm faptul că schimbarea face parte din viață, și din când în când orice om se poate afla în situația de a trebui să își vândă munca altei întreprinderi, eventual la un preț mai mic. Important este că aceste episoade sunt trecătoare și nu ne afectează pe toți în același timp. Alternativa rezistenței la schimbare, așa cum vom vedea, este recesiunea economică profundă în care aproape toți oameni își pierd standardele de bunăstare în același timp, într-o măsură mult mai mare și pe termen lung. Să nu uităm că orice om este în fiecare zi atât producător, cât și consumator. A încerca să te favorizezi prin intermediul statului atunci când circumstanțele în calitate de producător (de muncă în acest caz) îți sunt defavorabile, înseamnă să te auto-sabotezi în calitate de consumator.
Al doilea „driver” al reorientării resurselor disponibilizate constă în tendința naturală de scădere a dobânzilor de piață, care se adaugă la scăderea prețurilor, făcând și mai atractivă achiziția de către antreprenori și investitori a acestor resurse. Dobânzile mai mici sunt justificate din două considerente:
- Scăderea netă a dorinței de consum prezent: Întrucât dorința netă a oamenilor de a consuma în prezent scade, aceștia sunt dispuși că accepte dobânzi mai mici de la intermediarii de credite pentru a își împrumuta temporar economiile. Cu cât omul simte un impuls mai mare de a cheltui banii în prezent pentru consum, cu atât intermediarul de credite trebuie să îl motiveze cu o dobândă mai mare pentru ca omul să își „rupă” din consumul prezent, oferind împrumuturi din banii săi chiar și pe termen scurt. Invers, când impulsul de a cheltui în prezent scade, omul e dispus să își ofere economiile cu împrumut pe termen mai lung și cu o dobândă mai mică. Contrar credinței economiei politice, dobânda nu reprezintă prețul banilor, ci prețul amânării consumului (sau prețul preferinței de timp)!
- Scăderea riscului de credit de ambele părți: Pentru investitori și antreprenori, faptul că există mai multe utilajele, resursele naturale și timp de muncă disponibile pentru inițiativele de dezvoltare pe termen lung, la un cost mai mic, reduce riscul de nefinalizare al acestor proiecte de dezvoltare. Astfel este redus și riscul de neplată a datoriilor pe termen mediu și lung, ceea ce contribuie la scăderea componentei de primă asiguratorie de risc din dobândă.
Nu în ultimul rând, antreprenorii sunt conectați la vocea consumatorului: reduc producția acelor bunuri și servicii pe care oamenii le consumă mai puțin în prezent (deoarece economisesc), și orientează resursele disponibile către concepția, dezvoltarea și producția acelor produse și servicii pe care ei consideră (din informații, experiență și intuiție) că oamenii le doresc sau le vor dori în viitor.
Structura producției se transformă organic, într-un proces de co-creație între antreprenori și consumatori, mediat de aur ca mediu de schimb în spațiu și timp.
Spre deosebire de sistemul descris mai sus, bazat pe bani naturali și proprietate privată asupra banilor, actualul sistem monetar cu bani politici (valute scriptice de stat), este viciat prin două aspecte:
1) Nu se respectă principiul proprietății private asupra banilor, deoarece băncile nu dețin acoperire 100% pentru depozite. În realitate, rezervele tind spre 0%. Despre așa-zisele „depozite bancare” și lipsa proprietății asupra banilor, am scris pe larg în acest articol. Băncile creează bani din nimic atunci când acordă credite, atât pentru consum cât și pentru producție. Creația de bani este complet decuplată de disponibilitatea resurselor economice reale. Creditele pentru investiții determină lansarea mai multor proiecte de dezvoltare și producție decât pot fi realizate cu resursele disponibile. Concomitent, creditele de consum încurajează consumul resurselor în prezent, în detrimentul angrenării lor în producție pentru consum viitor. Astfel disponibilitatea reală a resurselor, orientarea oamenilor către consum versus producție viitoare (economisire), disponibilitatea banilor-credit și valoarea dobânzilor sunt complet dezacordate între ele și decuplate de realitatea fizică. O bună parte din noile proiectele de dezvoltare și producție finanțate cu credit bancar sunt din start sortite eșecului, iar lipsa de armonie la nivelul structurii producției se oglindește într-o structură încâlcită de contracte legale de împrumut, imposibil de onorat pe termen lung.
2) Guvernul dirijează în mare parte activitatea economică între antreprenori și consumatori. De cele mai multe ori guvernul este corupt: el reprezintă interesele unor companii sau asociații patronale care caută avantaje economice, finanțate fie prin diverse ajutoare și subvenții, fie prin deduceri fiscale. Companiile „cu trecere” la stat produc și vând mai mult, în detrimentul celor fără influență, ceea ce generează o deviere de la alocarea resurselor în acord cu preferințele consumatorilor. Mai mult, companiile influente vând către stat produse pe care consumatorii nu le-ar cumpăra la prețul respectiv și în cantitatea respectivă. Cel mai grav, statul forțează prin lege populația să consume anumite produse!
Chiar dacă guvernul, într-un caz utopic, ar fi bine intenționat și nu ar reprezenta interesele unor grupuri și persoane influente, tot nu ar avea un efect benefic prin interpunerea propriilor decizii între antreprenori și consumatori. Guvernul transformă dialogul direct antreprenor-consumator într-un dialog autist, sau telefonul fără fir. Atunci când tehnocrații de stat decid în locul consumatorilor ce și cât trebuie produs, ei orientează producția conform preferințelor și viziunii lor subiective, care atunci când diferă de preferințele majoritare ale populației, generează nemulțumire și conflict social.
Rezolvarea ideală a problemei mai sus descrise este ca o masă critică de oameni să conștientizeze de la sine importanța unui sistem de cooperare economic bazat pe aur monetar, cu respectarea proprietății private asupra banilor. Statul este redus la rolul său de „arbitru”: un sistem legal care condamnă furtul, tâlhăria, înșelăciunea, agresiunea fizică, și utilizarea proprietății în moduri în care aduc stricăciuni proprietăților celorlalți, fără a se interpune în procesul de co-creație al structurii producției dintre producători și consumatori.
În absența acestei mase critice, conștientizarea nu poate fi decât individuală. Este responsabilitatea fiecărui om de a se proteja și de își proteja familia așa cum poate în actualul sistem social, căutând să se înconjoare de și să colaboreze cu persoane și întreprinderi cu o cultură economică similară, în cadrul unor societăți paralele.
Din punct de vedere economic, anticiparea recesiunilor economice cauzate de sistemul bancar și politic, precum și păstrarea unor economii asiguratorii în aur, reprezintă cel mai de bază kit de protecție al individului precaut.
Kit-ul premium include antrenarea deschiderii psihologice spre incertitudine, schimbare, adaptare, învățare continuă (inclusiv din propriile erori), cumpătare și hărnicie, capacitatea de a o lua de la capăt oricând și oriunde, toleranța față de oameni așa cum sunt ei, precum și formarea unui anturaj de persoane și organizații cu care putem colabora liber și cinstit în cadrul societăților paralele.
