La acest moment, totalul creditului bancar în dolari în SUA este ~15 trilioane de dolari. Masa monetară este ~21,65 trilioane de dolari. Putem spune că trei sferturi din dolarii aflați la acest moment în buzunarele sau în conturile bancare ale persoanelor sau organizațiilor americane au un termen de scadență la care vor trebui rambursați unor bănci.
Din acest credit, ~2,7 trilioane dolari reprezintă credit comercial și industrial, ~4,1 trilioane dolari este credit de consum iar ~0,75 trilioane de dolari reprezintă credit pe card și revolving. Datoria totală a gospodăriilor și organizațiilor non-profit americane, ce include creditele ipotecare, este de ~16,1 trilioane dolari. Datoria totală a guvernului federal american este de ~27 trilioane dolari.
Datoria totală federală și privată a americanilor depășește totalul creditului bancar deoarece există forme de datorie (titluri de stat și private) care nu sunt credit bancar.
Există două forțe naturale care tind spre restructurarea economiei, reducerea creditului și drept urmare reducerea nivelului general al prețurilor și veniturilor exprimate în dolari.
Prima forță este de bună voie: simpla și înțeleapta decizie a indivizilor și organizațiilor să își reducă din datorii atunci când venitul, respectiv profitul o permite, pentru a evita situația neplăcută a falimentului personal sau comercial în cazul unui stres economic.
A doua forță este de nevoie: falimentul sau incapacitatea de plată. Corporațiile americane au acumulat cea mai mare datorie la scară istorică, 11 trilioane de dolari. Aceste companii depind de injecție monetară continuă pentru a își refinanța datoria, deoarece profiturile nu acoperă costurile datoriilor. Ele au ajuns în situația de a se întinde cu proiecte de dezvoltare și expansiune mai mult decât „le permite plapuma” tocmai din cauza expansiunii creditului, așa cum am explicat în acest articol. Situația guvernului este similară. Acesta s-a lansat în cheluieli populiste finanțate pe datorie, o datorie ce nu poate fi acopetită din taxe. Situația precară a corporațiilor și a guvernului determină investitorii locali și globali să renunțe la titlurile private și de stat, astfel încât valoarea lor scade iar dobânda lor crește. Costul datoriei corporațiilor și guvernului devine nesustenabil, fiind necesară restructurarea, care vine la pachet cu insolvența, stingerea creditului și recesiunea.
Banca centrală americană (FED) face tot posibilul să lupte cu natura, împiedicând restructurarea economiei.
FED subvenționează direct băncile comerciale, achiziționând titluri neperformante de la acestea și oferindu-le în schimb dolari proaspăt creați. Această activitate a accelerat din toamna lui 2019, când sistemul bancar a fost la un pas de colaps. FED a înlăturat în martie 2020 obligativitatea băncilor de a avea rezerve minime obligatorii, ca procent din totalul de credit acordat. FED speră astfel ca băncile comerciale să extindă creditarea către companii și gospodării pentru a menține prețurile ridicate și pentru a pompa piețele bursiere. Băncile comerciale sunt însă precaute, alegând să păstreze așa-zisele „rezerve în exces” chiar în conturile lor deschise la FED, primind o dobândă anuală de 0,1% pe an pentru aceste depozite. Este mai sigur să încaseze o dobândă derizorie dar sigură, decât o dobândă mai mare dar riscantă din credite de consum și comerciale. FED nu mai publică cuantumul acestor „rezerve în exces”, dar știm că în august 2020 erau de ~2,8 trilioane dolari.
Deoarece injecția monetară prin intermediul băncilor comerciale nu a funcționat, FED a continuat lupta împotriva naturii prin achiziția directă a titlurilor de stat și private pe care piața nu le mai dorește. Astfel, banca centrală finanțează direct populismul de stat și pierderile economice ale marilor companii. Lista a 800 de companii a căror datorie este direct cumpărată de FED se găsește aici.
Pentru a răspunde nemulțumirii populare față de ajutorul oferit marilor companii în detrimentul individului și a micului întreprinzător, FED a profitat de contextul pandemiei de coronavirus pentru a finanța statul american cu trilioane de dolari, vărsate direct în conturile bancare ale americanilor. Astfel, balanța de active a FED a crescut la ~7,2 trilioane de dolari, dublu față de toamna lui 2019. Ironic însă, o bună parte din bani nu s-a dus în consum, ci în plata datoriilor bancare, în economii și în investiții bursiere.
În concluzie, deși statul, gospodăriile și companiile sunt îngropate în datorii, banca centrală consideră că există un exces de rezerve monetare în conturile băncilor! Iar dacă gospodăriile, companiile și băncile comerciale sunt precaute în a își extinde creditul, singura organizație pe care FED se poate baza că va consuma orice dolar i se va da, că va cheltui și se va îndatora fără limite, campion absolut al nechibzuinței, este statul.
Dar lupta cu natura este întotdeauna pierdută. Întrebarea este când și cum se va termina: direct cu o depresie economică, sau cu un episod (hiper)inflaționist înainte. Indiferent de deznodământ, singura monedă care a rezistat istoric crizelor de credit este aurul.
