În prima parte a acestei serii am scris despre activitatea fundamentală a băncilor de depozitare și transfer de bani. În a doua parte am descris activitatea de creditare și modul în care băncile sunt producători de bani cu cost zero. Se poate argumenta însă că într-un sistem bancar bazat pe aur companiile miniere ar fi privilegiate, putând să ofere cu împrumut aurul nou minat. Aurul din minerit este însă departe de a fi o sursă de bani cu cost zero.
În primul rând, competențele necesare mineritului nu au nimic în comun cu gestionarea creditelor. La limită ar fi posibil ca un holding să dețină o companie minieră, o rafinărie și o bancă ce ar utiliza aurul minat și rafinat în formă monetară, pentru activități de creditare. Trebuie avut însă în vedere că extracția unui gram de aur poate costa chiar mai mult decât un gram de aur!
Pentru o companie minieră, costurile de prospectare geologică, estimare a zăcământului, implementare, conformitate legală și re-ecologizare sunt foarte mari și se întind pe mulți ani în care exploatarea nu produce nimic. Sunt ani în care companiile au nevoie continuă de capitalizare și împrumuturi pentru a își finanța proiectele de demarare a minelor. Mai mult, aurul se extrage din zăcăminte mixte (aur, cupru, argint…), în care aurul poate fi doar un produs secundar. Exceptând evenimentele limitate geografic și istoric în care se descoperă un zăcământ ușor accesibil ce poate genera un venit considerabil și norocos pentru cei ce au resursele să îl exploateze (precum „the gold rush” în SUA secolului XIX), mineritul aurului nu este deloc ceea ce metaforic numim „o mină de aur”, ci doar un sector industrial capabil să genereze un randament decent investitorilor.
Utilizarea monetară a unei mărfi cu o folosință și valoare premergătoare celei monetare, rară, fungibilă și prețioasă, deosebit de dificil de produs și poate cel mai important din punct de vede al conflictului de interese – imposibil a fi produsă de către bănci, contrastează cu utilizarea monetară a unor unități de cont abstracte, produse cu cost zero de către băncile centrale și comerciale.
Pentru încheiere revenim la definiția băncii, ca instituție de depozit, plăți și credit.
Alte activități atribuite incorect sistemului bancar sunt gestionarea fondurilor de investiții, activități de trading pe piețele bursiere și gestionarea averilor. Nici una din aceste activități nu este bancară, ele adaugă numai un element de risc și fragilitate finanțelor băncilor și deci obligațiilor pe care băncile le au către dumneavoastră. Noțiunea de „bancă de investiții” este absurdă. Există fonduri de investiții, societăți de trading și trust-uri care gestionează averile. Aceste activități nu sunt definitorii pentru domeniul bancar.
Într-un sistem bancar etic și legitim, o societate comercială numită bancă nu poate fi decât „bancă de depozit și plăți” și/sau „bancă de credit”. Într-un sistem bancar bazat pe aur în care banca acționează ca un custode, riscul de insolvență al băncii generat de activitatea de creditare nu v-ar pune în pericol aurul deoarece acesta nu este activul băncii, ci al dumneavoastră.
În epoca tehnologiei și a informației în care noțiunea de fintech (finance technology) devine standard, cel mai simplu fel în care o bancă poate funcționa este acela de depozitar al aurului, cu o interfață accesibilă programatic (API) de către terți (magazine online, platforme de lending), prin care clienții utilizatori pot iniția plăți, oferi și accesa credite. Atât de simplu, de etic, de legitim. Viitorul monetar se va numi GOLDTECH.
