Dacă în prima parte a acestei serii am scris despre activitatea fundamentală a băncilor de depozitare și transfer de bani, astăzi abordăm a doua lor activitate definitorie: negocierea de credite prin împrumutul banilor altor persoane.
Faptul că banii oferiți de bănci cu împrumut aparțin altor persoane este ceea ce diferențiază o bancă de un investitor sau de o întreprindere financiară non-bancară (IFN), acestea din urmă oferind ca împrumut fonduri proprii:
- un IFN are un fond monetar propriu constituit din capitalul social investit al acționarilor săi, pe care îl împrumută clienților pentru a realiza profit din dobânzi;
- investitorii (indivizi sau fonduri) cumpără titluri purtătoare de dobândă, publice sau private, din surse proprii;
- casele de ajutor reciproc (CAR-urile) sunt IFN-uri cu specific asiguratoriu, în care toți participanții constituie fondul monetar prin contribuțiile lor lunare, beneficiind de dobânzi avantajoase la nevoie.
Banca în schimb nu dispune de fonduri proprii. Banca se împrumută de la clienții săi cu o dobândă X și împrumuta banii obținuți către alți clienți, cărora le percepe o dobândă Y mai mare. Y trebuie să acopere X, plus cheltuielile de operare ale băncii, plus un factor de risc pentru cazurile de incapacitate de plată (default), plus profitul său brut. Spre deosebire de platformele de tip peer-to-peer (P2P) lending care doar intermediază împrumuturile dintre utilizatori (creditori și debitori), banca este debitor și creditor, cu responsabilități legale în ambele roluri.
Foarte important: banca nu se poate împrumuta din conturile curente ale clienților, acestea trebuind să fie în permanență și în întregime disponibile pentru retrageri. Banca se împrumută din depozitele la termen ale clienților, cu condiția ca aceștia să fie informați și să își asume rolul de creditor al băncii și riscurile implicate.
Dacă băncile ar acționa în mod legitim așa cum am descris mai sus, nu ar exista motive fundamentale pentru care ele ar putea să ofere credite cu dobândă mai mică decât IFN-urile. Și totuși, în prezent, băncile oferă credite mult mai avantajoase decât IFN-urile. Cum? Simplu: în actualul sistem bancar fraudulos și ilegitim, băncile NU funcționează așa cum am descris mai sus. Băncile NU împrumută banii altor persoane. Băncile produc bani cu cost zero și îi împrumută cu dobândă!
Mecanismul este următorul: când banca vă aprobă un credit de N lei, banca creează (din nimic) N lei, bani care până la acel moment nu existau. Contabil, N lei devin activ al bănci (împrumut către dumneavoastră) și pasiv (datorie către dumneavoastră). Dacă dumneavoastră ridicați banii cash și cumpărați un bun cu ei, activul „împrumut către dumneavoastră” rămâne băncii, din activul „cash” al băncii se scad N lei, iar pasivul „datorie către dumneavoastră” dispare. Comerciantul de la care ați cumpărat bunul depune însă N lei la banca sa, banii nou creați rămânând astfel în circulație și constituind bază de creditare pentru alte împrumuturi (expansiunea creditului).
Acționând concomitent ca producători de bani cu cost zero și ca creditori, băncile se află în situația privilegiată de a face profit din nimic. Există limite legale în care băncile pot credita („cerințe minime de capital”), astfel încât creditarea și profitul acestora nu se pot întinde la infinit. Sistemul bancar este astfel conceput doarece este principalul instrument de finanțare a datoriilor statului.
Comparând sistemul monetar actual cu un sistem monetar bazat pe aur, se argumentează că producătorii de aur (companiile miniere) s-ar afla în poziția privilegiată în care se află azi băncile: ar putea împrumuta aurul minat pentru profit. Există însă diferențe majore între cele două sisteme, pe care le vom detalia în partea a treia a acestei serii.
