Cauza crizei de credit este expansiunea monetară. Criza începe în general într-o perioadă de reticență a populației de a cumpăra și de a se îndatora, și o reticență a antreprenorilor de a investi. Această situație poate exista în urma unei crize de credit precedente.
Banca centrală creează bani pe care îi împrumută cu dobândă mică băncilor comerciale. Acestea îi împumută mai departe publicului la dobândă lejer mai mare, generând astfel profit. Băncile comerciale pot păstra (legal) numai o fracție din bani în rezervă, multiplicând creditul până la 900%. Creditele acordate către mediul privat sunt considerate prin lege risc, dar titlurile de stat constituie lichiditate. Guvernele au astfel o modalitate ieftină și sigură de a se împrumuta pentru a cheltui mult peste posibilitățile permise de taxarea directă.
Pe măsură ce „încrederea în economie” crește, populația începe să se împrumute pentru consum iar antreprenorii pentru a lansa noi proiecte de dezvoltare. Antreprenorii calculează rentabilitatea proiectelor pe baza unei inflații și a unor costuri ale împrumuturilor (dobânzi) ambele mici. Consumul crescut al populației pe bază de credit angrenează rapid bunurile de capital (mijloace de producție și matere primă), astfel încât în scurt timp economia pare că înflorește. Ceea ce trebuie avut în vedere este că bunurile de capital și forța de muncă sunt în marea lor parte utilizate pentru producția bunurilor de consum ÎN PREZENT. Antreprenorii însa se împrumută pentru creșteri ale capacității de producție și dezvoltare de noi produse ÎN VIITOR. Există o DISCREPANȚĂ între orientarea consumatorilor pe prezent și cea a antreprenorilor pe viitor, ea fiind generată de creația monetară și de expansiunea creditului.
În timp ce împrumuturile și consumul cresc rapid, ciclul de producție poate dura de la câteva luni pentru servicii, la câțiva ani pentru procese tehnologice complexe. Pe măsură ce etapele de planificare și proiectare se încheie, companiile intră în producție. Ne aflăm la câțiva ani după începutul perioadei de „boom”. Antreprenorii licitează din acest moment pentru o forță de muncă deja ocupată și pentru bunuri de producție deja angrenate în producție. Banii și creditul create din nimic nu au adăugat mâini și creiere pentru muncă, timp în calendar, materie primă sau mijloace de producție.
Mai mult, bunurile de capital angrenate în producția prezentă nu sunt neapărat adecvate pentru producția viitoare. Ele ar trebui modificate, iar asta nu se întâmplă peste noapte. Re-orientarea bunurilor de capital de la producția de bunuri curente către producția de bunuri viitoare este un proces industrial de durată în sine. Oamenii de asemenea trebuie să dobândească noi aptitudini, corespunzatoare viitoarei structuri a producției. Iată cum antreprenorii ajung să liciteze pe o piață de bunuri de capital deja utilizată la maxim și pentru o forță de muncă neadaptată încă noilor cerințe. Presiunea de creștere a prețurilor este mare iar banca centrală se vede obligată să crească rata dobânzii semnificativ pentru a evita hiperinflația.
Prin creșterea dobânzilor însă, costul guvernului cu plata dobânzilor la titlurile de stat crește semnificativ conducând la creșterea deficitului bugetar, la incapacitatea guvernului de a se mai împrumuta și chiar la falimentul statului. Oamenii care au credite se regăsesc în imposibilitatea de a plăti ratele, sau în cel mai bun caz se descurcă reducându-și semnificativ consumul. Pentru antreprenori, creșterea prețurilor și a dobânzilor peste calculele inițiale din planul de afaceri dezvăluie realitatea: costurile sunt semnificativ mai mari decât cele prevăzute deci investiția trebuie oprită. Se multiplică falimentele, proiectele în curs sunt abandonate din lipsă de resurse. Acesta este deznodământul crizei.
Pentru a eradica crizele de credit, trebuie eliminată cauza lor. O soluție este utilizarea monetară a aurului, fără rezerve fracționale și cu rata dobânzii stabilită liber pe piață.
