Resursele sunt limitate. Terenurile, materiile prime, bunurile intermediare de capital (piese, componente, utilaje), timpul de muncă, bunurile gata de consum, toate sunt finite. Producția lor necesită timp. Aurul este finit iar producția sa necesită timp. În schimb, valutele băncilor centrale pot fi produse instant în cantitate nelimitată.
Pentru ca resursele să fie utilizate eficient, este necesară nu numai existența lor, ci și coordonarea perfectă a disponibilității lor în cantitatea necesară, la locul și la momentul potrivit în timp, în combinația necesară avansării în procesul de producție.
Mai mult, procesul de producție poate fi considerat de succes numai dacă la capătul său se află un consumator care cumpără în mod voluntar bunul rezultat și este mulțumit de experiența consumului.
Atât proasta coordonare a resurselor de-a lungul producției și distribuției unor bunuri, cât și producția (oricât de eficientă) a unor bunuri pe care consumatorii nu le apreciază în final pe măsura consumului de resurse în producție și distribuție, reprezintă irosiri de timp, efort și resurse rare, cu impact negativ asupra mediului și asupra bunăstării omului.
Ne dorim ca noi, în calitate de producători, să concepem, să producem la momentul potrivit și să întreținem capacitatea de producție a unor bunuri pe care tot noi, în calitate de consumatori, le apreciem.
Realitatea este că deși dorințele noastre de consumatori motivează producția, astăzi nu putem consuma mai mult decât ceea ce am produs până ieri: producția precedă și condiționează consumul.
Astăzi, consumatorii aleg ce își doresc să cumpere dintre bunurile și serviciile „expuse” la vânzare, care au fost produse în trecut, sau pot fi produse pe loc folosind utilaje, componente și consumabile ce au fost produse în trecut. Dorințele de astăzi ale consumatorilor rămase nesatisfăcute, se pot concretiza în cel mai bun caz (dacă sunt corect preluate și înțelese de antreprenori), abia în producția de mâine.
Fie o cerere prezentă din partea consumatorilor, fie anticiparea unei cereri viitoare, determină antreprenorii și investitorii să angreneze resurse rare în proiecte antreprenoriale.
Indicatorul cheie care atrage antreprenorii și investitorii în producția și distribuția unui produs sau unei categorii de produse, la nivel global sau într-o regiune anume, nu este prețul monetar nominal al respectivelor produse, ci profitul net antreprenorial al unui număr însemnat de companii ce produc acele produse. Profituri antreprenoriale mari pentru producția sau distribuția unei categorii de bunuri, indică faptul că consumatorii apreciază respectivele bunuri substanțial mai mult decât costul monetar al producției sau distribuției lor, deci este marjă pentru o creștere a volumului producției acelei categorii de bunuri chiar dacă aceasta tinde să reducă profitul.
Alternativ, antreprenorii și investitorii pot orienta producția către categorii de bunuri pentru care actualii producători obțin profituri nete mici sau chiar pierderi, dacă inovează sau importă din alte regiuni inovații tehnologice și/sau operaționale ce ar permite producția respectivelor categorii de bunuri cu un cost substanțial mai mic decât cel actual.
Antreprenorii și investitorii dezvoltă așadar proiecte antreprenoriale, fie prin intrarea în producție competitivă pe sectoare cu marjă mare de profit, fie prin dezvoltarea sau importul de inovații cu potențial de a diminua costul de producție în sectoare cu pierdere sau marjă mică de profit.
În ambele cazuri, resursele necesare lansării acestor proiecte antreprenoriale – materii prime, componente, piese, utilaje, ore de muncă – trebuie sustrase din alte activități de producție. Ele nu pot fi create din neant. În mod natural, resursele necesare noilor proiecte antreprenoriale sunt sustrase din alte proiecte antreprenoriale eșuate, sau aflate la maturitate și care și-au dovedit ineficiența înregistrând pierderi antreprenoriale.
Insolvențele și falimentele sunt pepiniere de resurse pentru noi inițiative de producție, eliberând resursele rare din producția unor categorii de bunuri mai puțin apreciate de către consumatori (cel puțin în raport cu costurile lor de producție), pentru a fi utilizate în producția altor categorii de bunuri mai apreciate de către consumatori.
Structura producției este în continuă schimbare, antrenată de schimbări în dorințele consumatorilor.
Statul nu este o excepție: este principalul cumpărător în forma actuală de organizare socială, deși cumpără în numele altora, și distribuie cele cumpărate conform unor considerente politice bazate pe popularitate (populism), sub influența unor grupuri de interese sau sub presiunea unor centre de putere polițienească sau militară.
În încheierea acestui articol nu ne vom concentra asupra consumatorilor, anume dacă ar fi mai bine ca structura producției să se adapteze preponderent preferințelor a miliarde de oameni liberi să voteze cu portofelul la cumpărături, decât să se adapteze, precum în prezent, preponderent preferințelor statului în calitate de cumpărător majoritar („power buyer”). Răspunsul nostru este de la sine înțeles. În cele ce urmează, urmărim structura producției.
Indiferent cine este sau cine sunt cumpărătorii bunurilor de consum și consumatorii finali, schimbarea dorințelor acestora implică schimbarea structurii producției, care nu se poate realiza decât în limita resurselor existente, și necesită timp.
Mijloacele de producție sunt mai mult sau mai puțin convertibile. Reconversia presupune reconfigurare sau reciclare, durează și consumă resurse. Reconversia profesională este de asemenea un proces de durată.
Un nou proiect antreprenorial care necesită materii prime, angajați cu competențe specifice, utilaje, piese, componente și consumabile diverse conform unui calendar de producție pe termen mai scurt sau mai lung, depinde de existența acestor mijloace complementare de producție în forma și în cantitatea potrivită, la momentul potrivit.
Creșterea volumului de producție pentru o categorie de bunuri, sau producția de noi bunuri inovatoare, nu va putea fi realizată cu succes decât dacă este însoțită de creșterea volumului de producție a tuturor mijloacelor de producție complementare.
Antreprenorii și investitorii dirijează resurse către producția mijloacelor complementare de producție fie reactiv, ca urmare a creșterii marjei de profit a producției lor pe fondul cererii sporite, fie anticipativ, fiind la curent cu lansarea de noi proiecte antreprenoriale pentru care aceste mijloace de producție vor fi complementare.
Mai departe, și resursele necesare lansării și finalizării proiectelor de producție a respectivelor mijloace complementare de producție vor trebui sustrase din alte activități economice (de preferat cele actualmente în pierdere), ele neputând fi create din neant. Schimbarea se propagă, modificând structura producției.
Esențial este să înțelegem că aceste resurse rare implicate în noi proiecte antreprenoriale vor „produce fruct”, adică vor ajunge la stadiul de a genera bunuri la consum, abia în viitor, poate peste mai multe luni sau ani. Dar ele sunt sustrase în principal din activități economice care produc bunuri de consum „la raft” în prezent, chiar dacă în pierdere sau cu marjă mică de profit.
O extindere a structurii producției, ce va putea genera mai multe, noi și diverse bunuri de consum în viitor, este realizabilă prin reducerea consumului în prezent și antrenarea resurselor eliberate din consum, către producție.
Este adevărat că în timp ce noi proiecte antreprenoriale sunt lansate, sustrăgând resurse din producția pentru consum prezent și către producția pentru consum viitor, alte proiecte antreprenoriale lansate în trecut ajung la finalizare, aducând noi bunuri pe piață pentru consum prezent.
Cel mai important element în structura producției este echilibrul între două extreme:
- Dacă resursele angrenate în producția curentă de bunuri de consum ar fi reorientate către producția de alte noi bunuri de consum în viitor, constant mai rapid decât noile bunuri ar ajunge la consum, în cele din urmă va rezulta situația critică și de nedorit în care am fi total implicați în producția pentru viitor, neavând nimic „a pune pe masă” în prezent;
- Dacă toate resursele ar fi orientate în producția pentru consum imediat, nu numai că nu ar fi create noi produse în viitor, dar lipsa producției pentru viitor a acelor utilaje, piese și consumabile necesare cel puțin mentenanței și înlocuirii actualei capacității de producție aflată în permanentă depreciere prin uzură, ar determina distrugerea treptată a capacității de producție existente și reîntoarcerea la stadiul preistoric de subzistență.
Indicatorul economic cheie care orientează antreprenorii și investitorii în a produce preponderent pentru consumul imediat sau preponderent pentru consumul viitor, înglobând implicit informația vitală asupra disponibilității resurselor pentru începerea și finalizarea unor noi proiecte antreprenoriale, este dobânda de piață.
Dobânda, ca orice preț, este în primul rând individuală, subiectivă și schimbătoare. Ea reprezintă preferința de timp a individului: anume cu cât prețuiește individul mai mult prezentul în detrimentul viitorului:
- Dacă individul are o preferință mare de timp, adică dorește să consume cât poate de mult în prezent fiind mai puțin preocupat de viitor, ar fi nevoie ca un potențial debitor să îi ofere o dobândă consistentă acestui individ pentru a obține un împrumut de la el. Oferind împrumutul, individul din exemplu s-ar priva de un consum în prezent pe care îl prețuiește foarte mult;
- Dacă individul are o preferință mică de timp, adică un comportament economic frugal sau auster în prezent deoarece pune preț pe acumularea pentru viitor, acesta este mai dispus să ofere împrumuturi și să solicite o dobândă mai mică.
Plecăm de la premisa unei societăți stabile, cu un grad mare de corectitudine și încredere. Cu cât societatea este mai instabilă sau incidența fraudei este mai mare, cu atât crește preferința de timp, dar apare și o componentă de risc în dobânzile nominale pentru a acoperi gradul mai ridicat al incidenței de nerambursare a împrumuturilor. Astfel, dobânzile sunt în general mai mari.
De asemenea, trebuie avută în vedere utilitatea marginală a banilor: luând ca exemplu dolarul, nu orice dolar este egal. Atât pentru buzunarul individului cât și pentru bugetul întreprinderii, primul dolar este mai valoros decât al miilea, deoarece satisface dorințe mai arzătoare precum aceea de a achiziționa alimente sau de a plăti facturile către furnizori.
Dolarul numărul 1 milion ar putea avea o utilitate mult mai mică: dacă preferința de timp a individului nu este atât de mare încât să aibă dorința arzătoare de a achiziționa un Ferrari și o vilă de lux, cel mai probabil dolarul numărul un milion al individului va fi păstrat ca rezervă, investit în producție viitoare sub formă de acțiuni, sau oferit ca împrumut de consum sau de investiție, cu o dobândă substanțial mai mică decât ar fi împrumutat al miilea dolar (care are o utilitate semnificativ mai mare pentru individ). Iar primul dolar are o utilitate atât de mare încât, cel mai probabil, nu ar fi împrumutat decât cu o dobândă colosală.
Precum în cazul prețurilor, dobânzile de piață reprezintă valori de echilibru între solicitările și ofertele unei multitudini de persoane și organizații care se exprimă în piața de împrumuturi.
Realitatea prezentă este mai complexă și incertă, deoarece piața creditelor este dirijată sau manipulată de stat prin intermediul sistemului bancar public și privat.
Acestea fiind spuse, avem acum întregul set de instrumente pentru a înțelege echilibrul fragil și dinamic al structurii producției într-un ciclu natural de credit, care coincide cu un „ciclu economic” sau „ciclu de afaceri” („business cycle”):
- Resursele naturale, bunurile intermediare și timpul de muncă sunt rare. Ele sunt alocate în producție de către antreprenori și investitori, pentru a servi dorințelor exprimate sau anticipate ale consumatorilor;
- Producția poate fi extinsă pe orizontală (mai multe linii de producție pentru procese de producție deja cunoscute), pe verticală (introducerea de noi etape în procese de producție existente pentru a produce bunuri noi sau îmbunătățite), sau pot fi lansate procese de producție inovatoare pentru bunuri noi sau îmbunătățite;
- Pentru a se finaliza cu succes, orice extindere de capacitate de producție sau dezvoltare de nouă capacitate de producție trebuie coordonată cu extinderea sau dezvoltarea capacităților de producție a utilajelor, materialelor și competențelor complementare, precum și cu dorințele în continuă schimbare ale consumatorilor, totul într-o bună coordonare în timp;
- Resursele direcționate către noi proiecte antreprenoriale sunt sustrase din alte proiecte antreprenoriale;
- Indicatorii cheie pentru direcționarea resurselor sunt profiturile antreprenoriale nete și dobânzile de piață;
- Sustragerea resurselor din unități de producție care înregistrează pierderi sau profituri antreprenoriale mici, și dirijarea lor către unități de producție cu profit antreprenorial mare, permite o alocare eficientă a resurselor pentru maximizarea satisfacerii dorințelor mereu schimbătoare ale consumatorilor;
- Convertibilitatea și flexibilitatea mijloacelor de producție dar și a noastră ca oameni producători, sunt indispensabile pentru o structură a producției care se adaptează rapid dorințelor noastre de oameni consumatori;
- Dobânzile variază conform preferințelor de timp ale oamenilor și utilității marginale a banilor;
- Atunci când oamenii sunt orientați către consum prezent (preferință de timp mare), dobânzile de piață sunt mari deoarece oamenii nu au economii, oferta de bani pentru credite este mică, iar resursele rare sunt angrenate în producția intensă a bunurilor de consum pentru prezent;
- Atunci când oamenii își orientează preponderent preferințele către viitor reducând consumul în prezent (preferință de timp mică), dobânzile de piață scad deoarece oamenii fac economii, oferta de bani pentru credite crește, iar resursele rare sunt eliberate din producția bunurilor de consum pentru prezent, devenind disponibile pentru convertire și alocare în noi proiecte antreprenoriale pentru viitor. Prețul mijloacelor de producție eliberate, de asemenea, tinde să scadă;
- În calculul antreprenorial, scăderea dobânzilor de piață și a prețurilor unor mijloace de producție încurajează investiția în noi proiecte de producție orientate către viitor, acest lucru fiind coordonat cu eliberarea resurselor;
- Ideal, noile proiecte antreprenoriale sunt dirijate către producția acelor bunuri pentru a căror viitoare achiziție economisesc consumatorii, în general bunuri durabile (precum locuințe). Este esențială o bună comunicare între antreprenori, consumatori și intermediarii de credite;
- Pe măsură ce noile bunuri de consum sunt finalizate, consumatorii își reduc economiile pentru a le achiziționa: preferința de timp crește, oamenii se reorientează către consumul prezent, economiile scad, dobânzile cresc, resursele rare sunt angrenate în procese de producție pentru bunuri curente;
- Ciclul se reia.
Ciclul de credit este bulversat însă de intervenția monetară a sistemului bancar, astfel încât acesta se disociază de ciclul de afaceri:
- Pornim de la situația în care consumul este orientat către prezent (preferința de timp a oamenilor este mare), mijloacele de producție sunt angrenate în producția curentă, economiile sunt la un nivel scăzut, iar dobânzile sunt mari, descurajând investițiile în noi proiecte de dezvoltare a producției orientată către viitor;
- Băncile centrale produc bani, pe baza cărora băncile comerciale produc credit (atunci când o bancă comercială acordă un credit, inclusiv de investiții, banii creditați sunt produși din neant de un software al băncii);
- Prin producția monetară a sistemului bancar, piața este inundată cu bani care mimează existența unor economii, având efectul de a diminua dobânzile de piață atât la creditele bancare cât și la titlurile publice și private cu dobândă fixă;
- Investitorii și antreprenorii, induși în eroare de dobânzile mici și de abundența de bani, lansează proiecte antreprenoriale numeroase și de anvergură, fără a înțelege că resursele rare necesare finalizării lor pur și simplu nu există;
- La începutul acestui ciclu de credit „artificial”, antreprenorii se pot folosi de puținele resurse disponibile (în măsura în care acestea sunt ușor convertibile). Dar pe măsură ce proiectele prind amploare, resursele necesare dezvoltării lor (materie primă, forță de muncă, bunuri de producție intermediare) sunt sustrase din producția curentă;
- Creșterea prețurilor mijloacelor de producție, ce rezultă din raritatea lor relativă la noua cerere antrenată de credit și de abundența banilor produși de sistemul bancar, include și prețul muncii, adică salariile. Din acest motiv oamenii au impresia falsă a unei bunăstări, observând creșterea activității economice dublată de creșteri salariale, fără a remarca deocamdată scumpirile bunurilor de consum și orele lungi și intense lucrate pentru a susține concomitent producția curentă și noile proiecte de producție demarate pe credit. Este apogeul perioadei de „boom”;
- Oamenii încep să resimtă efortul orelor lungi de muncă și faptul că „scumpirea” bunurilor de consum le anihilează creșterile salariale, antreprenorii se confruntă cu lipsa forței de muncă și creșteri ale costurilor mai mari decât cele anticipate, proiectele de dezvoltare întârzie să aducă profiturile scontate, sunt solicitate refinanțări pentru a susține producția, creditorii privați solicită dobânzi mai mari pentru a acoperi rata de creștere a prețurilor. Toate acestea sunt simptomele unei structuri a producției incapabile să susțină creșterea inițiată de inflația de bani și credit;
- Băncile centrale sunt prinse în capcană: dacă accelerează producția monetară pentru a finanța proiectele antreprenoriale în dificultate, pot declanșa spirala inflaționistă; iar dacă reduc producția de bani și permit dobânzilor de piață să crească, efectul este de insolvență a unui număr mare de proiecte antreprenoriale (recesiune sau „bust”).
Este evident că perioada de recesiune este absolut necesară pentru a opri risipa resurselor în proiectele antreprenoriale nefinalizabile, și pentru a redirecționa resursele rare către acele activități care produc bunurile cele mai dorite de către consumatori în prezent. Sau, dacă consumatorii își schimbă preponderent orientarea către viitor (preferință de timp mică), ei acceptă voluntar austeritatea prezentă pentru a duce la sfârșit proiectele de dezvoltare orientate către producția viitoare. În orice caz, nu le putem avea pe toate în același timp.
Austeritatea voluntară sau recesiunea durează în mod natural câteva luni spre un an, până când structura producției se reglează la disponibilitatea resurselor rare, la noua cantitate de bani odată stabilizată, la dorințele consumatorilor și la preferința lor de timp. Dar dacă băncile centrale continuă să toarne „jar pe foc” producând bani pentru a împiedica insolvențele și restructurarea producției, atunci austeritatea și recesiunea se pot prelungi până la limita suportabilității umane.
Este mai bine să începi și să termini construcția a două case, decât să construiești zece temelii fără să finalizezi nicio casă din lipsă de resurse. Dar dacă greșeala a fost făcută, cea mai bună acțiune corectivă este de a te opri cât mai devreme și de a recupera și reconverti resursele deja turnate în cele zece temelii, pentru a finaliza măcar o casă. Injecția monetară continuă a băncilor centrale întârzie sau împiedică acțiunea corectivă, până când hiperinflația distruge sistemul monetar și permite oamenilor să își aleagă o altă monedă mai stabilă, cu ajutorul căreia structura producției se poate regenera.
O teorie economică este din start invalidă dacă nu ține cont de subiectivitatea omului, de schimbarea neîncetată a preferințelor și acțiunii umane, de factorul timp în orice proces de producție și consum, de raritatea tuturor resurselor economice, de configurația structurii producției la orice moment în timp și de capacitatea de schimbare a structurii producției.
Teoria economică trebuie să aibă în vedere caracterul critic al disponibilității unui set de resurse rare și complementare, în cantitatea necesară și la momentul potrivit pe întreaga durată de producție și distribuție a unor bunuri, și de coincidența momentului disponibilității bunurilor la consum cu momentul în care consumatorul le dorește, în schimbul unor prețuri monetare care acoperă în întregime costurile monetare de producție a lor.
Este evident că teoriile macro-economice pe care băncile centrale și guvernele lumii își fundamentează deciziile de aproape un secol sunt incomplete sau complet eronate, acest lucru având consecințe dezastruoase asupra societății.
Trei acțiuni indispensabile și urgente pentru însănătoșirea structurii producției sunt:
- Restaurarea prețurilor și dobânzilor de piață;
- Ilegalizarea fraudei sistemului bancar de rezerve fracționare;
- Instaurarea unei sistem monetar cât mai stabil și independent de decizia arbitrară a statelor, precum aurul monetar pur.
