Fiecare epocă din istorie a cunoscut propria ei monedă de referință, ce purta marca puterii economice care domina lumea la acel moment. Acest fapt a avut un sens economic în vremea în care aurul a fost monedă de circulație.
Când inovația și productivitatea cresc, mai multe bunuri și servicii pot fi produse cu un cost mai mic. Masa monetară a aurului fiind relativ stabilă, bunurile și produsele pot fi oferite la un preț mai mic, astfel încât și cei mai săraci dintre oameni ajung să aibă acces la ele. Scăderea prețurilor în aur a bunurilor și serviciilor este echivalentă cu creșterea valorii aurului față de bunuri și servicii. În economia globală de liber schimb, aurul este cerut și se îndreaptă geografic acolo unde are cea mai mare valoare relativă la bunuri și servicii. Faptul că inovația și productivitatea sunt caracteristice celor mai mai dezvoltate economii ale lumii, explică de ce atât aurul existent cât și cel proaspăt minat a luat drumul acelor societăți dezvoltate, unde a fost bătut cu marcă proprie și astfel circulat în întreaga lume.
În timpul renașterii, florinul și ducatul din Italia au dominat lumea. Aceste monede au fost bătute apoi de olandezi în timpul dominației lor. Austro-ungarii au continuat să bată ducatul din momentul în care au devenit imperiu. Dublonul spaniol și napoleonul francez au avut scurtele lor momente de glorie. În timpul revoluției industriale dominate de Regatul Unit al Marii Britanii, între 1815 și 1920, lira sterlină bazată pe aur a avut statutul de monedă globală, toate celelalte monede naționale raportându-se la ea.
Din 1920 acest statut a fost preluat treptat de dolarul american, bazat și el pe aur. Dominația dolarului s-a desăvârșit după primul război mondial. Aceasta deoarece din cauza războiului care a devastat Europa, marea parte a rezervelor de aur din întreaga lume au fost „refugiate” în statele unite. Rezerva federală americană (FED) deținea la acea vreme peste 20000 de tone de aur. După 1971 și desfințarea etalonului aur, dolarul a rămas banul de referință global fără a fi bazat pe aur. FED a vândut mare parte din rezerva sa de aur, deținând în prezent doar puțin peste 8000 de tone.
În acest context, și pe fondul re-echilibrării centrelor economice globale prin dezvoltarea Chinei și crearea Euro, se pune problema înlocuirii dolarului american ca referință monetară globală.
Acest lucru a fost subliniat chiar de Mark Carney, guvernatorul băncii centrale engleze (Bank of England), citat de Reuters. Cu ocazia forumului băncilor centrale din Jackson Hole, Wyoming, SUA, Carney a declarat următoarele:
„[…] În cele din urmă o economie globală multipolară necesită un nou sistem monetar și financiar internațional pentru a-și realiza întregul potențial. […] În consecință, este o întrebare deschisă dacă o astfel de monedă sintetică hegemonică (Synthetic Hegemonic Currency, SHC) ar fi cel mai bine furnizată de către sectorul public, sau mai degrabă printr-o rețea de monede digitale ale băncilor centrale. […] Chiar și o trecere în revistă a istoriei monetare sugerează că acest centru [de putere monetară, dolarul] nu va rezista. Trebuie să recunoaștem provocările pe termen scurt, mediu și lung pe care acest sistem le creează pentru cadrul instituțional și desfășurarea politicii monetare în întreaga lume.”
Dincolo de limbajul de lemn, mesajul este clar. Având în vedere presiunea internațională pe fondul recesiunii economice iminente, înlocuirea dolarului american cu o nouă referință monetară internațională este numai o chestiune de timp.
Întrebarea este dacă viitoarea monedă globală va fi din nou aurul. Dacă se va impune o altă monedă politică, fie ea de hârtie, plastic sau electronică, bazată doar pe autoritatea statelor, existența ei nu va fi decât una efemeră.
